Doctrina Monroe: Trump urmează un plan vechi de 200 de ani care lasa Europa in off-side

Postat la: 08.03.2025 - 10:51

Analistul economic Adrian Negrescu face o paralelă surprinzătoare între politica lui Donald Trump și Doctrina Monroe, enunțată în 1823 de președintele american James Monroe.

Într-o postare recentă, Negrescu subliniază că ceea ce face Trump astăzi nu este o inovație geopolitică, ci o reluare a unei vechi strategii prin care SUA își delimitează influența globală și se dezangajează de Europa.

„Istoria se repetă. Pentru cine nu știe, ceea ce face Trump în SUA nu e o inovație în materie de geopolitică. Își are rădăcinile în Doctrina Monroe, din 1823, enunțată de președintele James Monroe. Doctrina, lansată în discursul său către Congres, a avut un impact semnificativ asupra relațiilor Statelor Unite cu restul lumii, în special cu Europa și America Latină.

Printre altele, America se dezangaja în a interveni în Europa. În plus, doctrina stabilea două sfere de influență distincte: emisfera occidentală, dominată de Statele Unite, și emisfera orientală, dominată de Europa.

Contextul istoric al Doctrinei Monroe a fost acela al mișcărilor de independență din America Latină, care se eliberau de sub dominația colonială spaniolă. Statele Unite au văzut în aceste mișcări o oportunitate de a-și extinde influența în regiune și de a împiedica puterile europene să o facă.

De-a lungul timpului, interpretarea și aplicarea Doctrinei Monroe au evoluat. În secolul al XX-lea, aceasta a fost adesea folosită pentru a justifica intervențiile Statelor Unite în afacerile interne ale statelor din America Latină, ceea ce a generat controverse și critici.

Ce face Trump în prezent e evident", spune analistul economic Adrian Negrescu.

Doctrina Monroeeste o politică externă enunțată de președintele american James Monroe pe 2 decembrie 1823, care avea scopul de a limita influența puterilor europene în emisfera vestică. Pe scurt, doctrina susținea că Statele Unite nu vor permite intervenția sau colonizarea europeană în Americi, iar în schimb, SUA se vor abține de la a interveni în afacerile europene.

Principalele idei ale Doctrinei Monroe:

1. Europa nu mai are ce căuta în Americi - Nicio putere europeană nu trebuie să își extindă coloniile sau influența în America de Nord și America Latină.

2. SUA nu se implică în conflictele europene - America va rămâne neutră în disputele dintre statele europene.

3. Orice încercare de intervenție europeană va fi considerată o amenințare - SUA își asumă rolul de protector al emisferei vestice și avertizează că orice amestec al Europei va fi privit ca un act ostil.

Impactul Doctrinei Monroe:

- A fost folosită ulterior pentru a justifica expansiunea influenței americane în America Latină.

- În secolul XX, a servit ca pretext pentru intervenții ale SUA în state latino-americane, în special în timpul Războiului Rece.

- Astăzi, ideea de izolaționism și protejare a intereselor americane de influențele externe este reluată de politicieni precum Donald Trump, care promovează politica "America First".

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu