Documentul care schimbă istoria: Dovezi noi ale minunilor lui Iisus Hristos. Detalii neștiute ale copilăriei Mântuitorului
Postat la: 13.06.2024 - 15:58
O bucată dintr-un manuscris care datează de peste 1.600 de ani a fost descifrat și identificat ca un document ce conținte date despre copilăria lui Iisus Hristos.
Manuscrisul, scris pe un papirus din secoul al IV-lea sau al V-lea, a fost ținut într-o bibliotecă din Hamburg, Germania, timp de decenii, crezându-se că este un document nesemnificativ, scrie New York Post. Cu toate acestea, doi experți au reușit să-l descifreze și spun că este una dintre cele mai vechi copii ale Evangheliei după Toma.
„Bucata de papirus este de un interes extraordinar", a spus Lajos Berkes, un lector teolog și unul dintre experții care au reușit să-l descifreze. „Se credea că este o parte dintr-un document obișnuit, cum ar fi o scrisoare privată sau o listă de cumpărături, pentru că scrisul pare foarte neîngrijit. Prima dată am observat cuvântul Iisus în text. Apoi, comparând cu alte papirusuri digitalizate, l-am descifrat literă cu literă și am realizat că nu este tocmai un document uzual", a mai spus acesta.
Bucata de papirus conținte 13 rânduri scrise cu litere grecești, ce datează din Egiptul Antic, care era o societate creștină la acea vreme. Manuscrisul descrie începutul poveștii în care Iisus construiește 12 vrăbii din lut, apoi le aduce la viață.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu