Două femei au fost obligate să îi plătească lui Brigitte Macron 8 000 Euro după ce au răspândit falsul zvon că ar fi o transsexuală

Postat la: 12.09.2024 - 19:58

ouă femei au fost obligate să îi plătească soției președintelui Franței 8000 EUR pentru răspândirea unor zvonuri din aria transfobiei, relatează Politico. Afirmația falsă conform căreia Brigitte Macron ar fi o femeie transsexuală a fost propagată dincolo de granițele Franței.

Cele două acuzate au fost găsite vinovate de calomnie și obligate să plătească 8.000 de euro daune după ce au răspândit falsul zvon potrivit căruia „prima doamnă a Franței s-a născut bărbat și trăiește ca o femeie transgender".

Informațiile false au fost distribuite pe rețele false iar printre argumente a fost utilizat și acesta că Brigitte Macron s-a născut ca Jean-Michel Trogneux și că și-a schimbat ulterior numele și sexul. Trogneux, care este de fapt fratele lui Brigitte Macron, a participat la proces.

Afirmațiile false s-au răspândit mult dincolo de Franța, fiind amplificate de teoreticienii conspirației, amatori ai extremei dreapte, dar și de așa ziși și de așa ziși influenceri, precum comentatoarea conservatoare americană Candace Owens.

Parchetul din Paris a declarat pentru Politico că cele două inculpate au fost amendate cu 500 de euro și condamnate să plătească 8000 de euro lui Brigitte Macron și 5 000 de euro fratelui ei, cu titlu de daune civile.

Brigitte Macron a declarat într-un interviu acordat în 2022 că la început a ignorat falsurile, dar în cele din urmă a decis să le abordeze frontal după ce acestea i-au afectat părinții și familia care dețin și administrează un lanț de magazine de ciocolată bine cunoscute în nordul Franței.

Președintele francez Emmanuel Macron s-a referit pentru prima dată la aceste afirmații false în martie, spunând reporterilor că acestea l-au rănit și i-au afectat viața privată.

Situația reamintește de alte relatări transfobe mai vechi, care o vizau pe fosta Primă Doamnă a SUA, Michelle Obama.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu