Dupa un an viata in Wuhan a revenit la normal. Oamenii au iesit in baruri si in parcuri fara a purta masca

Postat la: 24.01.2021 - 12:04

Viata in orasul Wuhan din China, acolo unde a fost depistat pentru prima oara noul coronavirus, pare sa fi revenit la normal, scrie Associated Press, in timp ce cea mai mare parte a lumii inca se afla intr-un razboi cu pandemia.

Conform publicatiei citate, in urma cu un an, o informatie soc bloca intreaga lume, dupa ce autoritatile din China ii anuntau pe locuitorii din Wuhan ca orasul intra in lockdown din cauza pandemiei de Covid-19. Restrictiile drastice au inceput pe 23 ianuarie si au durat nu mai putin de 76 de zile. Multe s-au schimbat de atunci, insa. Sambata dimineata, 23 ianuarie, locuitorii din Wuhan au iesit de la primele ore sa faca sport in parcurile orasului, iar multi dintre acestia nu purtau masca si stateau adunati pentru diverse activitati sociale.

Altii s-au strans in baruri, la concerte, tot fara masti sau distantare fizica, mai arata sursa citata. La un an de la debutul oficial al pandemiei, traficul a fost lejer in Wuhan, insa nu mai exista nici urma a barierelor care, in urma cu un an, izolau cartierele orasului cu 11 milioane de locuitori si impiedicau circulatia in imprejurimi. In acea perioada, oamenii nu aveau voie sa iasa din blocuri, iar multi erau chiar inchisi in apartamente. Wuhan a inregistrat cel mai mare numar de decese provocate de Covid-19 din toata China - 4.635 de persoane. Odata ce lockdown-ul a fost ridicat in luna aprilie 2020, situatia s-a stabilizat si nu au mai existat focare de infectare in oras, conform datelor oficiale ale autoritatilor chineze.

China a anuntat sambata, 23 ianuarie, alte 107 cazuri de Covid-19, ajungand la 88.911 de infectari de la inceputul pandemiei. Dintre acestea, 56 au fost in provincia nordica Heilongjiang. Beijingul si Shanghaiul au raportat ambele trei cazuri noi pe fondul testarii in masa. Insa autoritatile sunt ingrijorate cu privire la potentialul unui val de infectari dupa sarbatorile de Anul Nou Chinezesc de luna viitoare si le transmit oamenilor sa nu calatoreasca si sa evite adunarile pe cat posibil. Intre masurile care au fost luate recent, autoritatile chineze au anuntat ca scolile se inchid cu o saptamana mai devreme si multe au trecut deja la sistemul online. Purtarea mastii ramane obligatorie in spatiile inchise si in mijloacele de transport publice.

 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu