Eșecul lui Andrew Tate, comentat acid și în România: "Era ca un prezervativ folosit de Mike Tyson. A stat acolo mare și prost"

În urmă cu câteva zile, Andrew Tate a fost învins în ringul de box de Chase DeMoor, un actor cunoscut mai degrabă pentru aparițiile în reality show-uri de dragoste decât pentru aptitudinile sale sportive. Cu un palmares modest și cu victorii obținute împotriva unor luptători necunoscuți, entertainerul a reușit să-l bată fără mari probleme pe britanicul Tate.

Andrew Tate s-a chinuit să termine meciul în picioare. Nu a reușit să expedieze lovituri clare și de multe ori a preferat să-și ia în brațe adversarul, pentru a nu fi făcut KO. Britanicul acuzat în România pentru săvârșirea de mai multe infracțiuni a terminat partida tumefiat.

Corina Băcanu, vedeta Kiss FM, a jubilat după eșecul lui Andrew Tate: "Am văzut un prost lucios, uns, alunecos, care s-a umflat ca o vită injectată cu hormoni și s-a convins că asta înseamnă valoare. În ring a fost exact ce e și în viață: mult, mare și degeaba. A intrat cu figura aia de cocoș care a câștigat o singură bătaie în viața lui, când avea 5 ani și a bătut o fetiță la grădiniță, și încă povestește despre intâmplare. După două-trei minute era ca un prezervativ folosit de Mike Tyson.

Și-a ales singur adversarul. Asta e partea mea preferată. Ca prostul care își alege singur groapa și apoi întreabă de ce e întuneric și nu are bec, ca frigiderul. DeMoor l-a apucat, l-a ținut, l-a mutat. Nu cu furie. Cu scârbă. Ca pe un obiect incomod. Ca pe un sac de gunoi umed pe care nu vrei să-l rupi, dar nici să-l atingi prea mult.

Tate n-a făcut nimic. Nimic nimic. A stat acolo mare și prost. Nicio idee. Nicio reacție. Doar carne. Carne multă, moale, fără direcție. Ca o saltea dezumflată pe care dormi prost și te doare spatele. Tot controlul, toată disciplina, toate bălăriile alea din podcasturi s-au dus dreaq când a început să respire a preinfarct. Marele alpha se uita din când în când spre arbitru cu ochii ăia de copil care speră să-l ia cineva de mână și să-l ducă acasă.

Fața de la final... Nu durere. Nu nervi. Prostie pură. Mirarea aia sinceră a omului care chiar a crezut în propria legendă. Se uita în jur, pierdut, gol, fără replică, fără poveste, fără nimic de vândut. Stătea acolo transpirat, moale, cu carnea atârnând, gâfâind, exact ca un dildo prea mare pe care nu-l vrea nimeni și pe care-l bagi în sertar cu scârbă. Fără femei speriate, fără fraieri care aplaudă, fără microfon, fără alpha. Doar el și tăcerea lui de prost".