E foarte rpobabil ca băncile să fie obligate să refacă socotelile din 2019 și să restituie bani clienților. Ce prevede proiectul privind creditele cu ROBOR
Postat la: 13.10.2026 - 11:38
Românii care au credite cu dobândă variabilă calculată pe baza ROBOR ar putea beneficia de recalcularea ratelor și de restituirea unor sume plătite în plus, dacă se dovedește că au fost prejudiciați de practici anticoncurențiale. Două comisii din Senat au aprobat luni, 12 octombrie, un raport favorabil cu amendamente pentru proiectul care stabilește condițiile acestor despăgubiri.
Compensarea nu va fi automată. Potrivit noii forme, încălcarea legislației concurenței trebuie confirmată printr-un act administrativ definitiv, iar prejudiciul trebuie dovedit.
Proiectul definește „indice de referință denaturat" drept un indice „a cărui valoare a fost stabilită, determinată sau influențată ca urmare a unor practici anticoncurențiale constatate printr-o decizie definitivă de constatare a unei încălcări". Este introdusă și noțiunea de „calcul afectat de utilizarea unui indice de referință denaturat".
În aceste situații, băncile vor trebui să „recalculeze obligațiile contractuale prin aplicarea indicelui IRCC tuturor contractelor de credit afectate". Astfel, pentru împrumuturile vizate, ROBOR ar urma să fie înlocuit cu IRCC, iar diferențele plătite în plus, restituite.
Este eliminată varianta inițială a unui „indice de referință ajustat", calculat în funcție de valoarea „reală" a obligațiilor.
Calculul prejudiciului va porni de la dobânzile datorate începând cu 2 mai 2019, data intrării în vigoare a IRCC. Măsurile ar urma să acopere atât creditele active, cât și contractele încetate, dacă dreptul la despăgubire nu s-a prescris.
La solicitarea clientului, banca va avea 30 de zile pentru a propune revizuirea contractului și a recalcula sumele. Dacă debitorul nu acceptă, compensarea se suspendă, iar acesta poate merge în instanță. Amenzile pentru încălcarea noilor obligații sunt cuprinse între 10.000 și 100.000 de lei și vor fi aplicate de ANPC.
Inițiativa a primit avize negative de la BNR și Consiliul Economic și Social. Ea vine după ce Consiliul Concurenței a amendat zece bănci cu 3,7 miliarde de lei, acuzându-le că și-au coordonat comportamentul „printr-un schimb de informații confidențiale și strategice, în special referitoare la preț". Băncile au respins acuzațiile și au anunțat că vor contesta sancțiunile.
Proiectul nu este încă lege: urmează votul Senatului, apoi dezbaterea în Camera Deputaților.

Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu