Elena Udrea - declaratie tare de tot! "Și dacă o omoram pe Kovesi tot aveam șanse ca DNA să ceară o pedeapsă mai mică!"

Postat la: 27.01.2021 - 15:14

Elena Udrea spune că în dosarul în care DNA a cerut pedepse de 12 ani de închisoare pentru ea și 15 ani de închisoare pentru Ioana Băsescu, procurorii vor pedepse mai mari decat pentru omor, viol sau pedofilie și că acuzațiile s-ar referi la referendumul din 2009, nu la campania prezidențială, însă „procurorii au amestecat intentionat lucrurile, ca sa il implice pe fostul Presedinte".

„Cateva consideratii despre termenul de ieri din dosarul in care sunt acuzata alaturi de Ioana Basescu si alte 3 persoane. A fost ultimul termen, cel in care si procurorul si avocatii au pus concluzii.

Prima consideratie, acuzatiile se refera nu la campania electorala din 2009 de alegere a presedintelui Traian Basescu, asa cum gresit se spune, pentru ca procurorii au amestecat intentionat lucrurile, ca sa il implice pe fostul Presedinte ci la CAMPANIA PRIVIND REFERENDUMUL PENTRU PARLAMENT UNICAMERAL SI REDUCEREA NUMARULUI DE PARLAMENTARI LA 300!!!!!, desfasurat in aceeasi perioada cu alegerile prezidentiale. Aici, intrebarea pe care am pus-o instantei, argumentat cu prevederile Constitutiei si ale Legii Referendumului, a fost cine este beneficiarul sumelor de bani care fac obiectul acuzatiei, cu care s-au platit panouri pe care era scris "Vino si tu la Referendum"????

A doua consideratie este referitoare la pedepsele spre maximul prevazut de lege, pe care procuroarea de sedinta le-a propus in ceea ce ma priveste pe mine, spre 12 ani!!!!!! Si pe Ioana, spre 15 ani!!!!!!!!! Deci nimeni nu a luat niciun ban, nici macar nu s-a platit ceva pentru candidatul Traian Basescu, ci s-au platit panouri de informare cu privire la Referendum si cu indemnul catre cetateni la a participa la votul pe acest subiect de interes national, pe care l-am aratat mai sus ca fiind tema consultarii populare din 2009. Si atunci, o intrebare pentru oamenii normali, care presupun ca mai exista in tara asta: cum sa ceri pentru implicarea in sustinerea unui Referendum, mai ales cu o astfel de tema, pedepse mai mari decat pentru omor, viol, pedofilie, trafic de droguri de mare risc etc.????

Cred ca daca o omoram pe Kovesi, cea care a vizat personal acest Rechizitoriu in 2017, aveam sanse la o solicitare de pedeapsa mai mica din partea DNA", a scris Elena Udrea pe pagina ei de Facebook.

Un procuror DNA a cerut, marţi, la Curtea de Apel Bucureşti, condamnarea Elenei Udrea la 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită (două fapte) şi spălare a banilor (cinci fapte) în dosarul finanţării campaniei electorale de la alegerile prezidenţiale din 2009. De asemenea, procurorul a cerut 15 ani închisoare pentru Ioana Băsescu, fiica lui Traian Băsescu, acuzată de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor. Marţi, la ultimul termen de judecată, reprezentantul DNA a solicitat ca Elena Udrea şi Ioana Băsescu să fie condamnate la pedepse maxime pentru faptele comise, susţinând că infracţiunile de care sunt acuzate sunt grave.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu