Elon Musk e in cadere liberă după scandalul cu Trump: 150 de miliarde de dolari pierdere la bursa, Space X in derivă si Tesla pe frânare maximă!

Postat la: 06.06.2025 - 11:22

După un schimb de replici exploziv între Donald Trump și Elon Musk, acțiunile Tesla s-au prăbușit, contractele SpaceX au intrat în zona roșie, iar parteneriatul cu NASA pare mai fragil ca oricând. Musk a amenințat că oprește programul Dragon, singura cale americană către Stația Spațială Internațională.

Un singur conflict cu Donald Trump a șters 150 de miliarde de dolari din valoarea Tesla, a pus în pericol 22 de miliarde în contracte guvernamentale și a zguduit chiar și viitorul programului spațial american. Iar Elon Musk - cândva susținătorul înfocat al fostului președinte - pare acum gata să plătească scump pentru o ruptură politică explozivă.

Joi, acțiunile Tesla s-au prăbușit cu 14%, într-o cădere istorică ce a șters într-o singură zi 150 de miliarde de dolari din valoarea companiei și 27 de miliarde din averea personală a lui Musk. Totul a pornit după ce miliardarul a criticat public proiectul de lege fiscală al lui Trump. Răspunsul președintelui a fost dur: amenințări directe cu tăierea subvențiilor pentru vehiculele electrice și a contractelor guvernamentale ale companiilor lui Musk.

Impactul nu s-a limitat doar la Tesla. Miza cea mare pare a fi SpaceX, compania esențială pentru transportul astronauților americani și pentru planurile NASA de colonizare a planetei Marte. Potrivit Reuters, Trump l-ar fi atacat pe Musk chiar în Biroul Oval, amenințând anularea contractelor care însumează 22 de miliarde de dolari.

Musk a reacționat exploziv pe Twitter, sugerând că ar putea opri misiunile navei Dragon - singura capsulă americană capabilă să ducă oameni pe Stația Spațială Internațională. Deși ulterior a revenit asupra afirmației, momentul a arătat cât de fragile au devenit relațiile sale cu administrația americană.

Pentru Tesla, amenințarea directă este eliminarea subvenției de 7.500 de dolari pentru fiecare vehicul electric vândut în SUA - o lovitură de peste 1,2 miliarde de dolari anual. Iar dacă se pierd și veniturile din vânzarea creditelor de emisii, impactul ajunge la 3 miliarde de dolari.

„Vântul politic care îl împingea înainte pe Musk acum suflă din toate direcțiile", avertizează un strateg de la Interactive Brokers.

Ironia amară? Elon Musk l-a susținut vocal pe Trump în campanie, ceea ce a dus la o creștere spectaculoasă a acțiunilor Tesla - cu 169%. Dar această asociere politică l-a costat în altă parte: vânzările au început să scadă în Europa, China și în state americane democratice precum California.

Iar prima victimă a rupturii politice: Jared Isaacman, candidatul susținut de Musk pentru șefia NASA, eliminat din cursă chiar de Trump, pentru că ar fi „total democrat".

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu