Etapele unui tratament ortodontic bine realizat

Postat la: 26.10.2021 - 07:32

Tratamentele ortodontice în general trebuie să fie realizate în mai multe etape. Respectarea cu strictețe a acestora este importantă, deoarece fiecare pas realizat este unul important pentru tratarea dinților și pentru obținerea unei danturi perfecte, sănătoase și bineînțeles a unui zâmbet de invidiat.

Pentru că fiecare individ este unic, este nevoie ca fiecare dintre pașii care trebuie realizați să fie adaptat la nevoile acestuia, însă calea clasică pe care trebuie să o urmeze orice specialist conține realizarea pașilor prezentați mai jos. 

Primul consult și evaluarea ortodontică

Primul pas care trebuie realizat în vederea unui tratament ortodontic perfect realizat este reprezentat de primul consult, în vederea unei evaluări ortodontice. Acest prim consult îi permite medicului să examineze pacientul, să facă fotografii necesare, respectiv să planifice orice tratament de endodonție sau ortodonție necesar. În această etapă sunt stabilite timpul de realizare a tratamentelor, bugetul necesar și alte aspecte specifice care sunt implicate de evaluarea ortodontică. Tot în această etapă vor fi realizate radiografiile necesare și vor fi luate deciziile importante de către stomatolog, acesta punându-se de acord cu pacientul, fiind prezentate atât riscurile, cât și beneficiile implicate de tratament. 

Evaluarea radiologică îi va permite medicului stomatolog să cunoască starea parodontică a pacientului, respectiv nevoia de a purta un anume aparat dentar. Radiologia efectuată va permite stabilirea unui diagnostic final, respectiv stabilirea unui plan de tratament necesar. 

Instalarea aparatului necesar și sfaturi pentru purtarea acestuia

Următoarea etapă în realizarea unui tratament ortodontic adecvat constă în planificarea unei vizite de lungă durată pe parcursul căreia medicul va instala suporturile metalice sau transparente pe dinți, va poziționa fiecare element de fixare a aparatului, astfel încât rezultatele obținute să fie unele dintre cele mai bune. La finalul vizitei de instalare a aparatului, medicul va informa pacientul cu privire la toate regulile de igienă pe care trebuie să le urmeze, astfel încât utilizarea aparatului să fie una corespunzătoare, iar în urma purtării acestuia, pacientul să aibă parte numai de beneficii. 

Regulile de igienă trebuie respectate cu strictețe, iar consultul periodic este necesar pentru verificarea stării în care se află dantura care trebuie corectată. 

Durata unui tratament ortodontic poate dura până la câteva luni, în cele mai simple cazuri, dar chiar și câțiva ani, în cazurile mai complexe de corectare a defectelor danturii. 

Atunci când specialistul consideră că defectul a fost corectat, iar corecția s-a făcut în mod optim, acesta va îndepărta aparatul ortodontic, va curăța suprafețele dentare pentru eliminarea reziduurilor de rășină și va oferi indicațiile pentru o întreținere corespunzătoare a danturii.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu