Există viață și după BNR: Economistul-șef Valentin Lazea spune că reîncarnarea a fost scoasă din Biblie în 325 și ne îndeamnă să credem în religiile orientale!

Postat la: 26.03.2024 - 17:55

Valentin Lazea, economistul-șef al Băncii Naționale a României (BNR), s-a lansat într-un discurs conspiraționist despre creștinism, afirmând că învățătura despre reîncarnare ar fi fost „ștearsă" din Biblie la Sinodul de la Niceea din 325.

Totodată, el a îndemnat lumea să facă „un pas lateral" față de religia creștină și „să mergem spre un înțeles mai global al religiei, spre religiile orientale care nu au alungat din cuprinsul lor conceptul de reîncarnare". Lazea a făcut aceste afirmații în cadrul unui interviu acordat postului „Vast and curious".

„„Trebuie să facem un pas lateral față de religia creștină sub oricare din formele ei ortodoxă, catolică și protestantă și să mergem spre un înțeles mai global al religiei, spre religiile orientale care nu au alungat din cuprinsul lor conceptul de reîncarnare. Reîncarnarea a existat inițial chiar și în Evanghelii, în Biblii, dar a fost ștearsă. Toate pasajele legate de reîncarnare au fost șterse la primul conciliu de la Niceea din 325, pentru că atunci preoții au zis doamne, dacă omul de rând ar ști că are nu știu câte vieți în care să se îmbunătățească, va fi leneș delăsător?

Domnule, hai să mutăm reîncarnarea doar la sfârșitul timpurilor când va fi a 2-a venire și atunci se vor reîncarna toți în în corp uman. Ori dacă elimini conceptul de reîncarnare dintr-o religie cum din păcate s-a făcut în creștinism, atunci nu mai înțelegi de ce un copil să aibă cancer, de ce o femeie să fie maltratat de soțul ei. În momentul în care accepți conceptul de reîncarnare, viața devine simplă, totul, totul devine explicabil și ți se ia și ți se ia o greutate de pe suflet, totul devine explicabil.

E clar și de ce a murit copilul X și de ce e schinguită femeia aia și de ce omul ăla a rămas fără mâini și fără picioare și mai mult de jumătate din populațiile pământului trăiesc în religii care consideră în continuare re-încarnarea. Mai sunt și acum în Evanghelii, mici referiri la reîncarnare, precum dialogul lui Iisus cu bătrânul Nicodim", au fost afirmațiile delirante ale lui Lazea, în cadrul podcastului.

Pe lângă reîncarnare și religiile orientale, Lazea crede și în apocalipsa climatică. „Se fac tot mai simțite, an de an, efectele încălzirii globale. Da, anul 2023 a fost cel mai cald din istorie. 2024, până acuma e cel mai cald din istorie ianuarie și februarie", a spus Lazea.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu