Fiica de 20 de ani a lui Elon Musk spune că părăsește SUA pe fondul speculațiilor că Donald Trump îl va numi în guvern pe tatăl ei

Postat la: 07.11.2024 - 14:35

Vivian Jenna Wilson, fiica în vârstă de 20 de ani al lui Elon Musk, a anunțat că urmează să se mute din Statele Unite pe fondul speculațiilor că tatăl ei ar putea fi numit într-o funcție oficială în noua administrație a lui Donald Trump, relatează The Daily Beast.

Wilson a afirmat într-un mesaj publicat miercuri pe Threads, platforma social media lansată de Meta în decembrie anul trecut, că victoria răsunătoare obținută de Donald Trump la alegerile prezidențiale i-a „confirmat" că e mai bine să se mute într-o țară mai prietenoasă față de persoanele transsexuale.

Vivian Jenna Wilson este unul dintre cei 5 copii pe care Elon Musk îi are cu prima sa soție, autoarea canadiană Justine Wilson. Ea s-a născut băiat însă în jurul vârstei de 16 ani a început terapia hormonală pentru schimbarea de sex.

„M-am gândit la asta de ceva timp, dar ziua de ieri (n.r. a alegerilor) mi-a confirmat-o", a transmis aceasta pe Threads.

„Nu îmi văd viitorul fiind în Statele Unite. Chiar dacă el va fi doar 4 ani în funcție, chiar dacă reglementările anti-trans nu vor avea loc prin magie, oamenii care au votat benevol pentru asta nu vor dispărea prea curând", a adăugat ea.

Vivian Jenna Wilson a avut o relație tensionată cu Musk, acuzându-l că a fost un tată absent și că a comis „adultere în serie". Miliardarul în schimb nu a fost niciodată de acord cu decizia fostei sale soții să permită ca fiul lor să își schimbe sexul.

Jenna Wilson a anunțat în 2022 că rupe orice legături cu tatăl ei și că nu mai vrea să aibă nimic de-a face cu acesta.

Musk o catalogase anterior pe fiica sa drept o „comunistă" care a fost spălată pe creier „să creadă că oricine este bogat este malefic".

Elon Musk, alături de Trump în seara alegerilor
Miliardarul sud-african a petrecut seara alegerilor alături de Donald Trump în Florida, cei doi așteptând împreună rezultatele votului.

În discursul pe care l-a ținut în fața susținătorilor săi pentru a revendica victoria, fostul și viitor președinte american l-a descris pe antreprenor drept „un geniu" și „o stea în ascensiune" a Partidului Republican.

Musk a donat zeci de milioane de dolari pentru campania electorală a lui Trump și l-a promovat puternic pe rețeaua sa de socializare „X".

Atât Trump, cât și Musk, au vorbit de mai multe ori despre posibilitatea ca șeful Tesla să facă parte din noua administrație republicană de la Casa Albă.

Însă Trump nu pare să îi fi făcut deocamdată o ofertă concretă în acest sens, el urmând să țină în perioada următoare discuții cu cei pe care îi dorește în diferitele poziții din viitorul său cabinet.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu