Filatelia românească l-a omagiat pe chimistul Gheorghe Spacu

Postat la: 13.12.2023 - 17:01

Aula Academiei Române a găzduit Simpozionul intitulat „Gheorghe Spacu, 140 de ani de la naștere", organizatorul evenimentului fiind Secția de științe chimice a Academiei Române.
Printre cei care au evocat activitatea academicianului Gheorghe Spacu, chimist de talie mondială, și au susținut alocuțiuni, îi menționăm pe acad. Marius Andruh, vicepreședinte al Academiei Române, acad. Cristian Silvestru, Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică, Universitatea „Babeș-Bolyai", Cluj-Napoca, dr. Otilia Costișor, Institutul de Chimie „Coriolan Drăgulescu", Academia Română, prof. univ. Aurel Pui, Facultatea de Chimie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza", Iași.
Romfilatelia, cunoscută instituție de cultură, care abordează cu prioritate în activitatea sa promovarea marilor valori și personalități ale României, a fost prezentă la un moment aniversar prilejuit de împlinirea a 140 de ani de la nașterea unui mare chimist, pregătit și format în prestigioasa școală de chimie a Universității din Iași și devenit el însuși un fondator educațional, al Școlii de Chimie Coordinativă.
Panoul filatelic dedicat a etalat întregul poștal pe care Romfilatelia l-a introdus în circulație pentru acest eveniment. În grafica plicului se regăsesc figura renumitului chimist, academician și profesor, în atmosfera unui laborator clasă de chimie, alături de imaginea unei foste clădiri destinată Institutului de Chimie Teoretică, devenit în 1948 Facultatea de Chimie.
Marca poștală ilustrează un bust de marmură al renumitului chimist, la dezvelirea căruia academicianul I. Murgulescu spunea : „În această marmură rece ne străduim să ocrotim memoria, imaginea și plida marelui dascăl, marelui savant și patriot Gh. Spacu. Opera sa se înscrie nu numai în istoria chimiei române ci și a chimiei universale".

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu