Fiul ministruluilui Ion Ștefan, alias Grindă, condamnat penal pentru conducere sub influența drogurilor
Postat la: 06.05.2026 - 10:45
Recent, Judecătoria Focșani l-a condamnat penal pe fiul lui Ion Ștefan zis Grindă ce era acuzat că a condus, în urmă cu 3 ani, sub influența substanțelor psihoactive. Dragoș Alin Ștefan a fost condamnat la 1 an şi 2 luni închisoare cu suspendare cu perioadă de probă.
„Stabileşte în sarcina inculpatului ȘTEFAN DRAGOȘ ALIN, pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (faptă din 29.04.2023). Aână aplicarea pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani.
Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vrancea, la datele fixate de către acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului său de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 50 de zile în cadrul Primăriei Focșani – Adăposturile de zi și noapte Crucea Roșie sau în cadrul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vrancea.
Obligă inculpatul Ștefan Dragoș Alin la plata sumei de 1.400 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat (din care 900 de lei cheltuieli judiciare în cursul urmăririi penale). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea sentinței.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 02.04.2026”.
Fiul fostului ministru Grindă a fost depistat pe 29 aprilie 2023, în jurul orei 08:45, fiindcă a condus un Mercedes Benz pe DN 23A, pe raza localității Lămotești – Milcovul, având prezentă în organism o substanță psihoativă, respectiv canabis. Dragoș Ștefan nu a fost testat doar cu aparatul Drugtest, ci i-au fost recoltate și mostre biologice.
Pe când era încă deputat și ministru, Ion Ștefan îndrăznise chiar să îi cheme la un moment dat pe șefi ai IPJ Vrancea, în biroul prefectului de atunci – Gheorghiță Berbece – pentru a-i mustra cu privire la verificările făcute în trafic vizavi de fiul său.
Ba chiar a recunoscut nonșalant, acest lucru, la TV: „Toată lumea din Focșani discuta că feciorul ministrului Ștefan este drogat. Eu când am auzit lucrul ăsta, am discutat cu mai mulți oameni, cu mai mulți prieteni, inclusiv cu prefectul, inclusiv cu comandantul Poliției și așa mai departe”.
„Feciorul meu a fost legitimat de trei ori într-o săptămână, de trei ori în aceeași săptămână, circulând cu aceeași mașină cu care am circulat și eu timp de 17 ani în orașul Focșani. Eu cred că este mai mult decât un abuz”, a declarat fostul ministru Ion Ștefan pentru Digi24, în decembrie 2023.
Marian Gârleanu

Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu