FMI avertisment pentru întreaga omenire: Lovește cu forța unui tsunami și va exploda în acest an
Postat la: 21.01.2026 - 09:22
Inteligenţa artificială devine un factor disruptiv major pentru piaţa muncii globală, iar anxietatea legată de pierderea locurilor de muncă va creşte accelerat în 2026, au avertizat marţi FMI, lideri internaţionali şi directori de companii în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos.
Kristalina Georgieva, directorul general al Fondului Monetar Internaţional, a declarat într-un interviu acordat CNBC că AI reprezintă "un factor major pentru creştere economică", cu potenţialul de a ridica PIB-ul global cu până la 0,8% anual în următorii ani. "Vedem un potenţial de creştere de până la 0,8%, dar loveşte piaţa muncii ca un tsunami, iar majoritatea ţărilor şi companiilor nu sunt pregătite", a spus Georgieva. Ea a subliniat că marile economii trebuie să accelereze programele de formare profesională pentru a crea competenţele necesare într-o piaţă a muncii deja schimbată de AI.
Datele firmei de consultanţă Challenger, Gray & Christmas arată că în 2025 aproape 55.000 de concedieri în SUA au fost asociate implementării AI, companii precum Amazon, Salesforce, Accenture şi Lufthansa invocând automatizarea în restructurările interne. În paralel, temerile angajaţilor privind pierderea locului de muncă din cauza AI au crescut de la 28% în 2024 la 40% în 2026, potrivit unui sondaj Mercer pe 12.000 de respondenţi. Mercer avertizează că 62% dintre angajaţi cred că liderii subestimează impactul emoţional al AI, în timp ce Deutsche Bank anticipează o escaladare a litigiilor legate de confidenţialitate, drepturi de autor şi folosirea unor chatboturi care pot afecta utilizatorii vulnerabili.
Un studiu Stanford confirmă efecte inegale: rolurile entry-level expuse AI au suferit un declin de 16% în angajări, în timp ce poziţiile pentru angajaţii experimentaţi rămân stabile. Liderii din industrie susţin însă că impactul real al AI este adesea exagerat. Sander van't Noordende, CEO-ul Randstad, a declarat că multe concedieri atribuite AI reflectă, de fapt, incertitudini economice mai largi: "Este prea devreme să legăm direct aceste restructurări de AI."
Totuşi, presiunea investitorilor creşte. Potrivit Mercer, 97% dintre investitori penalizează companiile care nu îşi instruiesc angajaţii în domeniul AI, iar trei sferturi sunt mai dispuse să investească în firme care integrează programe solide de formare tehnologică. Ravin Jesuthasan, expert în viitorul muncii, spune că paradigma investiţiilor s-a schimbat: "Investitorii vor să vadă cum combină companiile oamenii şi AI. Vor investi sau dezinvesti activ în funcţie de aceste strategii." În timp ce AI accelerează creşterea economică şi productivitatea, presiunea asupra pieţei muncii, a corporaţiilor şi a guvernelor se intensifică, iar 2026 se conturează drept un an critic pentru adaptare şi regândirea strategiilor de lucru la nivel global.

Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu