Fosta vilă a lui Irinel Columbeanu s-a făcut scrum. Ce a cauzat incendiul
Postat la: 02.11.2020 - 10:27
Vila în care Irinel Columbeanu a trăit o viaţă de poveste a ajuns acum scrum. Ieri, 31 octombrie, la ora 15.00, s-a dat alarma. Focul a pornit de la subsolul clădirii impunătoare şi a cuprins apoi parterul şi etajul, pe o surafaţă de 1.000 mp.
Deşi, la un moment dat, vâlvătaia părea că s-a retras, aseară târziu vila ardea pe toate părţile, inclusiv acoperişul, scrie click.ro.
Surse din cadrul ISU Bucureşti-Ilfov au declarat faptul că acesta s-a prăbuşit şi că este mult jar, care încă arde mocnit.
"Sunt patru echipaje de stingere la faţa locului, care au rămas şi peste noapte", au explicat pompierii.
Autospecialele sunt alimentate permanent din lacul din zonă şi din Complexul Olimpic Izvorani. Misiunea pompierilor a fost dificilă, mai ales că focul ameninţa să se extindă şi la clădirile învecinate.
Potrivit sursei citate, oficialii au dezvăluit că nu a fost găsit nimeni în incintă, iar incendiul ar fi putut izbucni de la un echipament aflat la subsolul imobilului.
Vila de la Snagov, pe care Irinel Columbeanu a pierdut-o din cauza datoriilor la bancă, a fost cumpărată de o agenţie imobiliară care a scos-o la vânzare cu 3 milioane de euro.
În interior se află mai multe opere de artă, inclusiv o pictură semnată Sabin Bălaşa.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu