Grecia închide restaurantele și barurile, pe timpul nopții, în cele mai renumite destinații turistice

Postat la: 11.08.2020 - 09:01

Grecia anunță noi restricții, în contextul răspândirii infectării cu noul coronavirus. Astfel, restaurantele și barurile vor fi închise noaptea, până la 7 dimineața, în cele mai atractive destinații turistice.

Zonele afectate de această măsură sunt în Mykonos, Santorini, Corfu, Rodos și Creta, iar restricțiile vor intra în vigoare de marți și vor rămâne obligatorii până în 23 august. Purtătorul de cuvânt al executivului, Aristotelia Peloni, a anunțat de asemenea noi restricții pentru călătorii din Balcani și zborurile aeriene dintr-o serie de țări membre ale Uniunii Europene.

Astfel, începând cu 17 august pasagerii curselor aeriene sosite din Belgia, Cehia, Olanda, Spania și Suedia vor fi nevoiți să furnizeze un test negativ pentru coronavirus care să fi fost realizat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în Grecia, la fel ca și în cazul persoanelor care intră prin punctele vamale terestre. Măsurile vin după ce duminică autoritățile au raportat 203 de noi infecții cu Covid-19, cel mai mare număr de cazuri înregistrate în 24 de ore în Grecia de la izbucnirea pandemiei.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu