Harta prăpădului în caz de cutremur din București

Postat la: 03.11.2024 - 10:09

Administraţia pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS) din Capitală atrage atenția că acest domeniu a fost extrem de subfinaţat. "Realmente cade oraşul pe noi", a afirmat directorul institutiei, Răzvan Munteanu.

„Au fost bani alocaţi în domeniul eficienţei energetice, avem câteva sute de milioane de euro cheltuite în oraş pe eficienţă energetică, însă pe consolidare mai puţin. Dacă ne uităm şi la ceea ce s-a întâmplat în ultimii 30 de ani la nivel de Primărie a municipiului Bucureşti, putem observa că doar 30 de imobile au fost consolidate din fonduri publice, sigur, cu recuperarea banilor de la cetăţeni", a declarat Răzvan Munteanu. Acesta a adăugat că domeniul consolidărilor clădirilor cu ric seismic a fost unul „extrem de subfinanţat", deşi Bucureşti este un oraş cu risc seismic ridicat.

„Deşi Banca Mondială spune că peste 20.000 de clădiri sunt vulnerabile riscului seismic, avem date colectate doar pentru 2000 dintre ele şi acestea într-un mod eterogen, pompieristic, primul venit, primul servit. Este clar că este nevoie de o abordare integrată, de o coordonare. Din 2022, am început să devenim eligibili în programele naţionale, dar nevoile sunt atât de mari la nivel de oraş, astfel încât trebuie să avem o coordonare şi o abordare integrată şi în acest domeniu al consolidării, pentru că realmente cade oraşul pe noi. Trebuie să conştientizăm cu toţii acest lucru", a afirmat Munteanu.

Directorul executiv al AMCCRS mai spune că atunci când se vorbeşte despre fonduri europene, se discută la modul general. „Concret, consolidarea nu a fost finanţată prin programe operaţionale regionale. A fost prima oportunitate în anul 2022, când la nivel naţional s-au alocat 300 de milioane de euro, Primăria municipiului Bucureşti, prin administraţia de consolidări, contractând 60 de milioane de euro. Acesta este un domeniu subfinanţat", a mai spus Răzvan Munteanu, care a prezentat si o hartă a riscului seismic din capitala, unde se observa că în centrul orasului va fi un prăpăd inimaginabil.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu