Hotărâre CEDO: Vaccinarea obligatorie anti-COVID a medicilor nu a încălcat drepturile omului

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis astăzi, în unanimitate, că măsurile impuse cadrelor medicale care au refuzat vaccinarea împotriva COVID-19 în San Marino nu au încălcat drepturile acestora.

Decizia a fost luată în cadrul cazului Pasquinelli și alții c. San Marino, în care reclamanții, un grup de profesioniști din domeniul sănătății, au contestat legalitatea măsurilor impuse de autoritățile locale.

Contextul cazului

Cazul a implicat 26 de reclamanți, dintre care 19 cetățeni din San Marino, șase italieni și un moldovean, toți lucrători în sectorul sănătății. În urma refuzului acestora de a se vaccina împotriva COVID-19, autoritățile din San Marino au aplicat o serie de măsuri conform legii nr. 85/2021 și ulterior modificată prin legea nr. 107/2021. Printre aceste măsuri se numără reîncadrarea în alte posturi, munca de interes general sau, în unele cazuri, suspendarea temporară fără plată.

Argumentele Curții

CEDO a constatat că măsurile au fost prevăzute de lege și că au urmărit protejarea sănătății publice, un obiectiv legitim, în contextul excepțional al pandemiei. De asemenea, Curtea a subliniat că statele membre au o „marjă largă de apreciere" în adoptarea politicilor de sănătate publică, mai ales în circumstanțe extraordinare, cum a fost pandemia COVID-19.

Curtea nu a abordat în mod direct problema riscului crescut pe care cadrele medicale nevaccinate l-ar putea reprezenta pentru pacienți, dar a recunoscut că persoanele nevaccinate erau și sunt mai vulnerabile la infectare și, implicit, la răspândirea virusului. În plus, s-a remarcat faptul că măsurile erau temporare și nu au adus atingere demnității sau bunăstării emoționale ale reclamanților.

Concluzii

CEDO a concluzionat că măsurile impuse de autoritățile din San Marino au fost proporționale și justificate, având în vedere scopul protejării sănătății publice și drepturilor celorlalți cetățeni. Prin urmare, Curtea a decis că nu a existat o încălcare a articolului 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la respectarea vieții private și de familie.

De asemenea, Curtea a respins acuzațiile de discriminare formulate de reclamanți în baza articolului 14 și a articolului 1 din Protocolul nr. 12, considerând că diferențierea tratamentului a fost obiectiv justificată și limitată în intensitate.

Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în fața Marii Camere a Curții Europene în termen de trei luni.