Iar a cazut platforma de vaccinare anti-Covid. STS nu mai face fata defectiunilor tehnice

Postat la: 18.01.2021 - 11:02

Vaccinarea anti-COVID este oprită în România, luni dimineață, din cauza faptului că platforma pentru programare nu funcționează. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a precizat că sunt probleme tehnice, dar că se lucrează pentru remedierea lor.

Cine încearcă să intre pe secțiunea de programare sau de conectare este retrimis pe pagina principală a platformei. Persoanele prezente pentru vaccinarea anti-COVID la Institutul "Marius Nasta" din București și la punctul de la Spitalul Alexandru Obregia sunt cu nervii la pământ, din cauză că procedura întârzie.

"Precizăm că platforma informatică nu este disponibilă în urma unor probleme tehnice apărute în această dimineață. Echipa de dezvoltare a platformei lucrează în acest moment astfel încât cei care doresc să se vaccineze să se poată înscrie în cel mai scurt timp posibil. Vom reveni cu informații de îndată ce platforma va fi disponibilă pentru public", a fost primul anunț făcut de STS.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu