Inca o persoana infectata cu COVID-19 a murit in Romania. Alte 66 au fost confirmate pozitiv, un numar zilnic record
Postat la: 22.03.2020 - 13:12
Inca un roman a murit de coronavorus in tara noastra. Bilantul total al celor infectati a ajuns la 433, anunta Grupul de Comunicare Strategica.
Cel de-al doilea pacient care a murit, in varsta de 74 de ani, era internat la Spitalul Clinic de Boli Infectioase si Tropicale Dr. Victor Babes - Bucuresti, transferat de la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, avand o boala cronica preexistenta pentru care se afla in programul de dializa. Dintre cele 433 de persoane confirmate pozitiv, 64 au fost declarate vindecate si externate (47 la Timisoara, 11 la Bucuresti, 3 la Craiova, 2 la Constanta si 1 la Iasi).
De la ultima informare transmisa de Grupul de Comunicare Strategica, transmisa sambata, ora 13.00, au fost inregistrate alte 66 de noi cazuri de imbolnavire, cea mai mare crestere de la o zi la alta. Pacientii nou confirmati au varsta cuprinsa intre 9 ani si 74 ani. La ATI, in acest moment, sunt internati 14 pacienti, din care 3 in stare grava. Starea de sanatate a celorlalti pacienti este buna, stationara.
Pe teritoriul Romaniei, in carantina institutionalizata sunt 4.803 de persoane pentru care se efectueaza verificari pentru a depista daca au contactat virusul COVID - 19 (coronavirus). Alte 65.799 de persoane sunt in izolare la domiciliu si se afla sub monitorizare medicala. Pana la aceasta data, la nivel national, au fost prelucrate 9.967 de teste, din care 242 in unitati medicale private. In ultimele 24 de ore, au fost inregistrate 1.231 de apeluri la numarul unic de urgenta 112 si 4.857 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisa special pentru informarea cetatenilor.
Grupul de Comunicare Strategica precizeaza ca pana in prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost intocmite 129 de dosare penale, sub aspectul savarsirii infractiunii de zadarnicirea combaterii bolilor, fapta prevazuta si pedepsita de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodata, Politia a aplicat 520 de sanctiuni contraventionale pentru nerespectarea masurilor de izolare/carantina.
In ceea ce priveste situatia cetatenilor romani aflati in alte state, potrivit informatiilor obtinute de misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei in strainatate, pana in prezent, 43 de cetateni romani au fost confirmati ca fiind infectati cu COVID-19 (coronavirus): 33 in Italia, 4 in Spania, 2 in Namibia, unul in Luxemburg, unul in Irlanda, unul in Tunisia si unul in Franta. De la inceputul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) si pana la acest moment, 8 cetateni romani aflati in strainatate, 7 in Italia si unul in Franta, au decedat.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu