Într-o zi, banii tăi nu vor mai fi: Platforme mamut de malware RedLine şi META controlate prin AI au spart milioane de conturi
Postat la: 05.11.2024 - 09:29
O operaţiune internaţională de poliţie a neutralizat un malware ce a vizat milioane de victime în toată lumea. Aceste "infostealers" au furat datele a milioane de utilizatori, precum nume şi parole, dar şi date de formular înregistrate automat: adrese, adrese electronice, numere de telefon, portofolii de criptomonede şi cookies.
"O operaţiune mondială, susţinută de Eurojust, a permis închiderea unor servere de infostealers, un tip de malware utilizat pentru furtul de date personale şi comiterea de infracţiuni cibernetice în toată lumea", a indicat Eurojust într-un comunicat. Autorităţile au descoperit că "peste 1.200 de servere din zeci de ţări executau acest malware".
Operaţiunea "Magnus", la care au participat poliţiile din Olanda, Statele Unite, Belgia, Portugalia, Marea Britanie şi Australia, s-a soldat cu închiderea a trei servere în Olanda, confiscarea a două nume de domenii, începerea de urmăriri penale în SUA şi plasarea în arest a două persoane în Belgia.
RedLine şi META (fără legătură cu Meta, fost Facebook) au furat datele personale a milioane de persoane plecând de la dispozitive infectate, fiind vorba despre una din cele mai mari platforme de malware la scară mondială, folosind coduri programate cu ajuotrul AI. Datele personale erau apoi vândute pe platforme clandestine şi utilizate de către cumpărători pentru furt de bani, de criptomonede şi pentru activităţi de piraterie ulterioare.
Anchetele continuă, iar Eurojust a informat că o firmă privată de securitate a pus la punct un instrument online ce permite victimelor potenţiale să verifice dacă datele le-au fost furate. În SUA, autorităţile judiciare au deschis dosar penal pentru fraudă şi spălare de bani împotriva unui dezvoltator şi administrator prezumtiv al RedLine. Autorităţile judiciare americane au precizat că nu cred că se află în posesia tuturor datelor furate şi că anchetează în continuare.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu