IPS Teodosie: "Am adus Sfânta Liturghie cu mine la DNA. Sunt împărtășit!"

Postat la: 18.01.2024 - 11:46

Arhiepiscopul Tomisului a ajuns, astăzi, la DNA. ÎPS Teodosie a fost citat de procurori pentru a i se aduce la cunoştinţă calitatea de inculpat în dosarul în care este acuzat de cumpărare de influenţă.

„Am adus Sfânta Liturghie, sunt împărtășit", a declarat IPS Teodosie în fața jurnaliștilor. Avocatul arhiepiscopului Tomisului, Adrian Cuculis, care l-a însoţit joi la sediul DNA pe IPS Teodosie, a declarat că audierea este „una care vine să clarifice nişte lucruri" şi că se încearcă probabil discreditarea clientului său.

„Audierea de azi este una care vine să clarifice nişte lucruri. Dosarul, aşa cum am bănuit de la bun început, se bazează doar pe acea înregistrare care a apărut în mod public. Din toate punctele de vedere, indiferent că în momentul de faţă avem o audiere, nu poate să constituie infracţiunea de cumpărare de influenţă sau instigare în vreo formă. Mai mult decât atât, probabil că se încearcă discreditarea Înalt Prea Sfinţitului Teodosie. În momentul de faţă, singurele probe din dosar se referă la înregistrarea pe care o cunoaşteţi cu toţii din spaţiul public. Astăzi o să depunem şi noi o notă de probatoriu, să vedem cu ce a fost înregistrat, să vedem dacă nu cumva e trunchiat materialul respectiv. Chestiuni normale într-o procedură penală", a spus Cuculis.

Referitor la ipoteza că arhiepiscopul este inculpat în dosarul menţionat, avocatul a afirmat: "Suntem suspecţi. Acum, dacă se va schimba calitatea, urmează să vedem".

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, iar un consilier în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă.

"În luna iulie a anului 2023, suspectul Petrescu Teodosie ar fi promis suma de 160.000 lei unui om de afaceri (martor în cauză), reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obţină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenţei pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcţionarilor cu drept de decizie în această privinţă din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte. La acea discuţie ar fi participat şi celălalt suspect, acesta fiind cel care ar fi negociat cu omul de afaceri termenii în care urma să fie pusă în practică 'înţelegerea' respectivă", se arată într-un comunicat transmis de DNA la începerea urmăririi penale a reprezentanţilor Arhiepiscopiei Tomisului.

Conform aceleiaşi surse, suma de 800.000 lei urma să fie utilizată pentru finanţarea unor lucrări de construcţie ori reabilitare a unităţilor de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului.

La sfârşitul anului 2023, jurnaliştii de la Recorder au publicat un reportaj realizat împreună cu preotul Petrică Leaşcu, care are o firmă de construcţii, încercând să demonstreze cum preoţi ai BOR ar comite ilegalităţi, investigaţia jurnalistică vizând şi Arhiepiscopia Tomisului.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu