Jandarmeria face precizări, în plin miting din Piața Victoriei: "Fiți responsabili"
Postat la: 15.05.2020 - 18:34
Un miting de prostest la adresa PNL și a Guvernului României are loc, vineri seara, în Piața Victoriei. Oamenii sunt nemulțumiți de restricțiile impus de autorități și au mers cu sutele în fața guvernului ca să își strige durerea. Deși mitingurile sunt interzise în starea de alertă, jandarmii au decis, deocamdată, să nu intervină.
Din cauza unei gafe a guvernului, până luni, cei care încalcă deciziile autorităților nu pot fi sancționați în niciun fel. Jandarmii atrag atenţia cu privire la faptul că, în timpul stării de alertă, organizarea şi desfăşuarea de mitinguri, demonstraţii sau alte astfel de întruniri sunt interzise.
"Fiți responsabili!
În mediul online au fost anunțate mai multe evenimente prin care cetățenii sunt invitați să participe la manifestații publice. Printre măsurile de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 se numără și aceea de interzicere a organizării și desfășurării de mitinguri, demonstrații sau orice alte întruniri în spații deschise.
Pentru sănătatea dumneavoastră și protecția celorlalți cetățeni, vă recomandăm să nu participați și să nu răspundeți la astfel de evenimente. Jandarmeria Română, cu siguranță, pentru fiecare!", transmite Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu