Lumea științei a descoperit Akasha: Fizicienii spun că Universul ar avea capacitatea de a-și aminti fiecare eveniment cosmic

Conform unei teorii de ultimă oră, spațiu-timp ar putea funcționa ca o formă de memorie cuantică, înregistrând și păstrând informații despre fiecare eveniment cosmic. Cu alte cuvinte, Universul însuși ar avea capacitatea de a-și aminti, de a avea memorie in campul cuantic. O memorie externa, ca un cloud de proportii universale.

Adica exact ceea ce in cosmologia indiana se numeste Akasha, o memorie universala care inglobeaza si memoria tuturor oamenilor si fiintelor care au trait pe pamant, sau oriunde in  Univers. Conform Akashei, memoria umana nu se afla in creier, creierul e ca un procesor care executa date si informatii pe baza unei memorii de tip RAM, de scurta durata, in vreme ce rezultatele si concluziile, ca si experientele si emotiile, transformate toate in date, sunt stocate extern in Akasha. Fireste, cosmologia indiana a definit Akasha mult mai simplu si ca un teritoriu al zeilor si zeitelor. In realitate, creierul uman e ca o unitate procesor/ memorie RAM/ antena (gen wifi) care incarca si descarca continuu date in si din Akasha.

Înțelegerea modernă a fizicii se sprijină pe doi stâlpi de neclintit, fiecare remarcabil de precis în domeniul său:

• Relativitatea Generală a lui Albert Einstein: descrie gravitația ca fiind o simplă curbură a spațiului și timpului.
• Mecanica Cuantică: guvernează comportamentul inefabil al particulelor și câmpurilor subatomice.

Deși ambele teorii sunt extrem de precise separat, încercarea de a le uni a generat contradicții irezolvabile. Aceste discrepanțe devin evidente și critice în fața celor mai mari mistere cosmice: găurile negre, natura materiei și energiei întunecate și, nu în ultimul rând, originile Universului. Acum, o nouă lucrare științifică oferă o punte neașteptată peste această prăpastie conceptuală. Ideea centrală este de a considera informația, nu materia, nici energia, nici măcar spațiu-timpul în sine,drept componenta fundamentală a realității.

Acest nou cadru teoretic este denumit matricea memoriei cuantice (Quantum Memory Matrix - QMM). În esență, QMM sugerează că spațiu-timpul nu este o entitate continuă și netedă, ci este alcătuit din „celule" minuscule, o idee ce rezonează cu principiile mecanicii cuantice. Fiecare dintre aceste celule ar putea stoca o „amprentă" cuantică a fiecărei interacțiuni care o străbate, fie că este vorba de trecerea unei particule sau de influența unei forțe fundamentale, precum electromagnetismul sau interacțiunile nucleare.

Practic, fiecare eveniment din Cosmos ar lăsa o mică modificare în starea cuantică locală a celulei spațiu-timp, transformând Universul într-un registru viu al propriei sale istorii. Punctul de plecare al acestei povești fascinante se află în paradoxul informației găurii negre. Conform relativității, orice obiect sau informație care cade într-o gaură neagră este pierdută iremediabil. Însă mecanica cuantică susține că informația nu poate fi distrusă niciodată.

QMM oferă o soluție elegantă: pe măsură ce materia este atrasă în interiorul găurii negre, celulele spațiu-timp din jurul ei înregistrează amprenta sa informațională. Astfel, chiar și atunci când gaura neagră se evaporă în cele din urmă, informația nu este pierdută, ci a fost deja înscrisă în memoria spațiu-timpului. Acest mecanism este surprins matematic de un concept numit „operatorul de amprentă", o regulă reversibilă care asigură conservarea informației.

Inițial, această abordare a fost aplicată gravitației, dar cercetătorii și-au extins întrebarea la celelalte forțe ale naturii. Rezultatul a fost că și acestea se încadrează în aceeași logică. În modelele dezvoltate, forțele nucleare tari și slabe, responsabile de coeziunea nucleelor atomice, lasă la rândul lor urme în spațiu-timp. Ulterior, electromagnetismul a fost inclus în acest cadru: chiar și un simplu câmp electric modifică starea de memorie a celulelor spațiu-timp.

Acest lucru duce la un principiu mai amplu, numit dualitatea geometrie-informație. Din această perspectivă inedită, forma spațiu-timpului este influențată nu doar de masă și energie, așa cum ne-a învățat Einstein, ci și de modul în care este distribuită informația cuantică. Un rol crucial îl joacă aici inseparabilitatea cuantică, o caracteristică bizară în care două particule pot fi conectate într-un mod misterios, astfel încât o modificare a stării uneia dintre ele o afectează instantaneu și pe cealaltă, indiferent de distanța care le separă.

Această schimbare de perspectivă are consecințe dramatice, oferind soluții pentru unele dintre cele mai mari enigme ale cosmologiei. Cercetătorii au descoperit că aglomerările de amprente informaționale se comportă exact ca materia întunecată - substanța invizibilă care alcătuiește cea mai mare parte a masei din Univers. Ele se grupează sub influența gravitației și pot explica mișcarea neașteptat de rapidă a galaxiilor fără a fi nevoie de introducerea unor particule exotice noi. Teoria QMM ar putea explica și energia întunecată, acea forță misterioasă care determină expansiunea accelerată a Universului.

Atunci când celulele spațiu-timp sunt saturate și nu mai pot înregistra informații noi, ele contribuie la o energie reziduală. Această „energie reziduală" are aceeași formă matematică și o dimensiune care corespunde cu energia întunecată observată, ceea ce implică accelerarea cosmică. Astfel, materia întunecată și energia întunecată ar putea fi două fațete ale aceleiași monede informaționale, provenind din mecanismele fundamentale ale memoriei spațiu-timp. Dar dacă spațiu-timpul are o memorie finită, ce se întâmplă când aceasta se umple?

Această întrebare conduce către ideea unui univers ciclic, care se naște, se extinde, apoi „se șterge" într-un ciclu infinit. Fiecare ciclu de expansiune și contracție depune mai multă entropie - o măsură a dezordinii - în registrul cosmic. Atunci când capacitatea informațională a spațiu-timpului (entropia) atinge o limită maximă, Universul nu se mai poate contracta lin. Ecuațiile arată că, în loc să se prăbușească într-o singularitate, entropia stocată determină o inversare, ducând la o nouă fază de expansiune - un „salt" cosmic.

QMM reformulează Universul nu doar ca o vastă bancă de memorie cosmică, ci și ca un computer cuantic gigantic
What if the Universe Remembers Everything? New Theory Rewrites the Rules of PhysicsComparând modelul cu datele observaționale, cercetătorii au estimat că Universul a trecut deja prin trei sau patru cicluri de expansiune și contracție, cu mai puțin de zece cicluri rămase.

După finalizarea acestor cicluri, capacitatea informațională a spațiu-timpului ar fi complet saturată, și nu ar mai avea loc alte „sărituri". În schimb, Universul ar intra într-o fază finală de încetinire a expansiunii. Aceasta înseamnă că adevărata „eră informațională" a Cosmosului este de aproximativ 62 de miliarde de ani, mult mai mult decât cei 13,8 miliarde de ani ai expansiunii noastre actuale. În concluzie, QMM reformulează Universul nu doar ca o vastă bancă de memorie cosmică, ci și ca un computer cuantic gigantic.

Fiecare eveniment, fiecare forță, fiecare particulă lasă o amprentă ce modelează evoluția întregului Cosmos. Această teorie inovatoare reunește și clarifică unele dintre cele mai profunde enigme din fizică, de la paradoxul informației găurilor negre la natura materiei și energiei întunecate, de la ciclurile cosmice la „săgeata" timpului. Astfel, se deschide o posibilitate surprinzătoare și captivantă: Universul s-ar putea să nu fie doar geometrie și energie, ci și memorie.