Meseria plătită cu 13.000 de lei pe lună, refuzată de români pe bandă rulantă. Riscurile la care se expun sunt la fel de mari ca lefurile oferite
Postat la: 27.10.2024 - 10:22
În vremea în care sute de mii de români lucrează pe nici măcar 3.000 de lei, există și meseria unde primești mai bine de 13.000 de lei pe lună, unde salariul a crescut enorm în ultimul an. O analiză efectuată recent de Libra Bank a scos la iveală că acesta este cel mai bine plătit sector de la noi din țară. Pe de altă parte, mulți fug de un astfel de job, din moment ce vine și cu riscuri, nu doar cu câștiguri.
Conform studiului, cele mai mari salarii nete, de după impozitare și taxare, de la noi din țară, sunt în fabricarea produselor de cocserie şi prelucrarea ţiţeiului. În luna iulie a anului 2024, s-a observat o creștere cu 38,2% față de aceeași lună a anului 2023, la remunerație. Este cea mai mare mărire din întreaga economie locală.
Angajații rămân, „în mână", cu 13.052 de lei, în medie, ceea ce înseamnă că salariul brut este de 22.331 lei! Cu un asemenea venit, declarat pe cartea de muncă, te alegi cu o pensie de mii de lei, la bătrânețe. Primești și bani în plus de la CNPP, fiind vorba despre o categorie cu risc. În plus, banii ar trebui să-ți ajungă încât să poți ține acasă o familie cu doi copii, chiar să mai pui și bani de-o parte.
Sectorul implică producţia de produse derivate din cărbune şi ţiţei, precum cocsul utilizat în metalurgie şi diverse produse petroliere. Cei care practică meseria se supun stresului, trebuie să fie mereu atenți și riscă, în unele cazuri, chiar să se rănească. Dacă se întâmplă un accident la locul de muncă, legea spune clar că angajatorul este cel care va avea obligația să-i despăgubească, iar sumele nu sunt modeste.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu