Mircea Dinescu răstoarna scandalul cash: "Ideea că șpaga va sucomba cu dispariția banilor cash e imbecilă!"

Postat la: 06.11.2023 - 16:22

Mircea Dinescu spune că eliminarea plăților în sume mari cu bani cash pentru diminuarea evaziunii fiscale e o idee imbecilă. Dinescu spune că marile sume sustrase de afaceriști sunt ascunse în conturi offshore, nu cheltuite cash.

"Ideea imbecilă că odată cu dispariția banilor cash șpaga va sucomba de durere, cred că a provocat o mare bucurie diavolului care a renunțat demult la copitele și cornițele ce erau la modă în Evul Mediu, ființînd acum în abstract, încălțat în pantofii cu scîrț ai criptomonedelor.

Marea corupție, prin vinele căreia curge de treizeci și trei de ani șpaga imaterială rezultată din punerea României pe butucii economiei de piață, probabil că s-a tăvălit de rîs auzindu-l perorînd pe Ciolacu cum că odată cu eradicarea banilor la sacoșă colegii săi de partid vor rămîne fără obiectul muncii, spulberînd astfel rușinoasa legendă că suntem o țară de bacșișuri mici.

În loc să asmută potera pe urma miliardelor de dolari care au migrat spre conturi mai calde în paradisuri fiscale, domnul prim ministru, care în particular trăiește din vănzarea covrigilor de Buzău, pare hotărît să renunțe la făină și sare ca să le livreze pensionarilor numai găurile din covrig.

În locul banilor de înmormîntare pe care bătrînii din satele românești îi țin în batistă sau la saltea, răposații vor trece apele Styxului nu cu bănuțul de aramă în palmă ci cu un card de plastic pe piept, în speranța că bancomatele de la intrarea în Infern funcționează la foc continuu", scrie Dinescu pe Instagram.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu