NASA: China folosește programe civile pentru a ascunde obiective militare în spațiu
Postat la: 18.04.2024 - 10:33
Şeful agenţiei spaţiale americane NASA, Bill Nelson, a declarat miercuri în Congres că China foloseşte programe civile pentru a ascunde obiective militare în spaţiu, relatează DPA.
"China a făcut paşi extraordinari (în spaţiu), în special în ultimii 10 ani, dar sunt foarte, foarte secretoşi", a declarat Nelson în comisia de buget a Camerei Reprezentanţilor din SUA, într-o intervenţie despre cererea de buget a agenţiei spaţiale americane pentru 2025. "Credem că o mare parte din aşa-numitul lor program spaţial civil este un program militar. Şi cred că, de fapt, suntem într-o cursă", a adăugat el.
Nelson a subliniat, de asemenea, că este "de datoria noastră" să ajungem pe Lună. "Îngrijorarea mea este dacă China ar ajunge prima acolo şi ar spune brusc 'ok, acesta este teritoriul nostru, staţi deoparte'", a avertizat el. Şeful NASA a spus că SUA nu îşi vor pierde "avantajul global" în spaţiu, "dar trebuie să fii realist că R.P.Chineză cheltuieşte într-adevăr mulţi bani pe asta şi că au mult loc de creştere în bugetul lor".
"Cred că ar fi mai bine să nu lăsăm garda jos", a adăugat Nelson. Şeful NASA şi-a exprimat speranţa că "programul spaţial chinez îşi va veni în fire şi va înţelege că spaţiul civil este pentru utilizări paşnice", dar a adăugat că nu a observat ca acest lucru să fie demonstrat de China. Prin programul Artemis, NASA vrea să trimită din nou oameni pe Lună după mai bine de 50 de ani. Misiunea de aselenizare Artemis 3 a fost amânată recent până în septembrie 2026.
Scopul pe termen lung al Artemis este de a stabili o bază lunară permanentă ca fundament pentru misiunile pe Marte. Între timp, China urmăreşte un program spaţial ambiţios într-un efort de a ajunge rapid din urmă SUA şi Rusia. La numai 20 de ani după ce China a devenit a treia naţiune care şi-a trimis proprii astronauţi în spaţiu, Beijingul operează acum o staţie spaţială modernă şi complet funcţională şi explorează Luna şi Marte. China a declarat că vrea să trimită oameni pe Lună până în 2030.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu