Ne confruntăm cu uberizarea muncii

Postat la: 28.11.2021 - 07:48

De peste 14 ani, Andreea Voinea este directorul de HR al BCR, perioadă în care s-a confruntat an de an cu noi generaţii. Ea spune că piaţa muncii se schimbă dramatic, iar noile generaţii privesc lucrurile altfel, fiind necesar ca firmele să se adapteze la aceste schimbări, şi nu invers.

Noua generaţie nu simte nevoia unei stabilităţi a locului de muncă, ci vrea să lucreze pe proiecte, putând să treacă cu uşurinţă de la o companie la alta, a spus ea la ZF Live. Este, de fapt, o uberizare a muncii, menţionează Andreea Voinea. Dacă în urmă cu 30, 20 şi chiar 10 ani, a lucra într-o bancă era jobul ideal, pentru care puteai să faci orice, acum nu mai este aşa, banca nu mai este în topul preferinţelor de angajare pentru noua generaţie. Plus că salariul din bancă nu mai este în top, fiind cu 30% mai mic decât cel din IT.

Dacă în 2008, înainte să vină criza, bancherii erau cel mai bine plătiţi, acum IT-ştii şi cei din petrol şi gaze sunt pe primul loc. Brandul de angajator contează, dar s-ar putea să nu mai fie criteriul principal în a alege unde să lucrezi. Noua generaţie caută proiecte interesante, caută ceva care să aibă relevanţă în societate, să producă o schimbare, spune Andreea Voinea. Care sunt abilităţile pe care trebuie să le aibă cineva în viitor pentru a face faţă schimbărilor frecvente de pe piaţa muncii?

Trebuie să aibă atitudine, să-şi dorească să facă lucruri, să aibă abilităţi digitale, să poată să schimbe poziţiile într-o companie, să înveţe repede lucruri noi, să aibă o energie pozitivă pe care să o transmită oamenilor cu care lucrează şi, nu în ultimul rând, să aibă capacitatea de a lucra cu oamenii, în echipă, menţionează Andreea Voinea.

A lucra într-o companie timp de 10 ani va fi considerată o excepţie şi nu regula. Lumea se va uita după proiecte la care să lucreze şi, cel mai important lucru, nu mai contează unde este acest proiect. Pandemia şi lucrul de acasă cu ajutorul Zoom, Google şi Times schimbă accelerat piaţa muncii, totul devine global. Din Bucureşti sau din oricare oraş din România poţi să lucrezi oriunde în lumea asta, fără să mai fii prezent acolo, iar acest lucru începe să se vadă pe piaţa românească, spune Andreea Voinea. Sunt căutaţi specialişti de top, care acum reuşesc să-şi găsească un contract oriunde în lume. Pretenţiile noilor generaţii încep să se simtă tot mai mult în companii.

Dacă înainte cei care lucrau într-o companie învăţau singuri, îşi căutau singuri documentarea, acum tânăra generaţie cere constant cursuri de pregătire în diferite domenii. Iar o companie nu ştie dacă după acel curs oferit gratis unui angajat, el va rămâne şi pentru cât timp.

Aceste tendiţe din piaţa muncii se văd la companiile de top şi încă nu au pătruns în main stream, dar va veni şi rândul lor. Uber a transformat piaţa de taxi în doar câţiva ani, un monopol care părea de neînvins. Uberizarea muncii va schimba dramatic piaţa muncii, modul cum este formată organigrama şi va pune o presiune în a înlocui resursa umană cu aplicaţii digitale şi cu roboţi.

Cristian Hostiuc

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu