Oamenii de știință sunt cu un pas mai aproape de a creea în laborator viața de la zero

Postat la: 15.03.2024 - 06:52

Cercetătorii de la Institutul Salk pentru Studii Biologice din SUA au dezvăluit un studiu revoluționar, provocând o teorie ce ridică multe semne de întrebare. Potrivit acestuia, viața artificială ar putea fi creată în laborator.

Originile vieții pe Pământ rămân un mister fascinant. Unii experți susțin că ARN-ul primordial ar fi ajuns pe planeta noastră din spațiu, probabil în urma impactului cu un meteorit.

Alții cred că viața a apărut pe Terra ca urmare a condițiilor favorabile create de planetă. Cert este că oamenii de știință încearcă, acum, să recreeze procesul evolutiv, ceea ce ne aduce mai aproape de viața creată în laborator.

Potrivit unui interviu acordat publicației Washington Post, oamenii de știință spun că au creat o moleculă de ARN capabilă să facă copii ale altor tipuri de ARN.

Această mișcare, spun cercetătorii, ne-a adus mai aproape ca oricând de replicarea condițiilor pentru viața timpurie pe Pământ în cadrul unui laborator.

Întregul proces se bazează pe o teorie SF potrivit căreia, înainte de existența ADN-ului sau a proteinelor, ARN-ul a existat ca prim ingredient al „supei primordiale" a lumii noastre.

De acolo, ARN-ul s-a replicat singur și, în cele din urmă, a evoluat în ADN și proteine care sunt acum elementele de bază ale vieții așa cum o cunoaștem noi. Cercetătorii de la Institutul Salk pentru Studii Biologice dezvoltă o amplă cercetare în acest sens.

Echipa a finalizat un pas foarte important pentru a dovedi că această teorie deșteaptă este corectă, iar ARN-ul creat în laborator pe care l-au dezvoltat este într-adevăr capabil să facă copii exacte ale altor tipuri de ARN.

Aceste descoperiri au fost publicate în revista Proceedings of the National Academy of Sciences și îi apropie pe cercetători mai mult ca niciodată de a dovedi crearea vieții în laborator prin intermediul unei molecule de ARN capabile să se reproducă și, în cele din urmă, să creeze ADN și proteine.

Gerald Joyce, președintele de la Salk și unul dintre autorii noului studiu, spune că acest lucru arată cum poate apărea viața oriunde în univers. Desigur, cercetarea este încă departe de a demonstra că acesta este în mod definitiv modul în care a început viața pe Pământ.

Dar, crearea ARN-ului care se poate replica cu precizie pe sine și alte molecule de ARN este un pas uriaș în a le oferi oamenilor de știință posibilitatea de a se juca de-a Dumnezeu, construind de la zero viața creată în laborator.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu