Țoapa de tip nou. Andrei Pleșu desființează femeile care conduc agresiv SUV-uri și ascultătorii de manele la maxim

Scriitorul Andrei Pleșu s-a dezlănțuit la adresa persoanelor care nu au cei șapte ani de acasă. Pleșu îi critică pe cei care vorbesc tare pe stradă, care conduc agresiv fără să respecte regulile de circulație și pe cei care ascultă tare manele, deranjându-i pe cei din jur.

Iată postarea lui Andrei Pleșu pe Facebook:

"Ţoapa de tip nou

Spre deosebire de țoapa clasică, înclinată să se simtă bine mai degrabă în mediul ei, între cei din aceeași făină cu ea, țoapa cea nouă se simte acasă oriunde. Peste tot. Ia imediat în posesie spațiul în care se află. Dacă e la volan, își adjudecă ambianța rutieră: se descurcă impenitent printre fraierii care încă se conformează unei minime geometrii a traficului, parchează unde are chef (și, preponderent, unde n-are voie). Frecvent, îți taie calea vitejește cîte un jipan, condus în 70% din cazuri (după statistica mea aproximativă) de fete abia domesticite, care n-aveau cînd să-și fi putut finanța, prin performanță profesională, un asemenea lux și care conduc cu telefonul într-o mînă și cu rujul în cealaltă.

Acasă se simt țoapele de tip nou și la restaurant. Deîndată ce se așază la o masă, singuri sau cu rude și prieteni, ei îi evacuează psihologic din sală pe toți ceilalți clienți. Dacă ai ghinionul să nimerești într-un local în care petrec asemenea ipochimene, ești anulat. Se vorbește tare, se rîde cu sughițuri, se fac glume cu apropo, se povestesc lucruri de tot soiul, în general neapetisante... Ești condamnat la indiscreție. Afli, din sonore conversații telefonice, ce simte comeseanul pentru Maricica, ce boli are mama, ce au de făcut imediat subalternii din firmă etc. Din taclaua convorbitorilor, ajung la tine, în ample torente de decibeli, opinii politice tranșante, ipoteze despre dezastrul din Apuseni și de pe lacul Siutghiol, relatări picante despre șefi, vecini, cumnați și soacre. Oamenii se simt bine. Nu cred în chestia cu «spațiul public». Peste tot, se poartă destins, ca la ei în bucătărie. Copiii aleargă urlînd printre mese, se cere muzica mai tare, se alunecă des spre vorba în doi peri și gluma deșucheată. De obicei, masa e dominată de o matroană volubilă, sufletul petrecerii, încîntată de sine, provocatoare, învestmîntată strident și trăgînd zglobiu cu ochiul spre mesele vecine, ca să-și verifice și consolideze succesul.

Mai sînt și cei care stau în mașină cu portiera deschisă și ascultă manele sfîșietoare în beneficiul întregului cartier, mai sînt și cei care strigă pe stradă ca pe tarla, mai sînt și cei (cele) care apar la cîte un post de televiziune îmbrăcați cool sau dezbrăcați și vorbesc limba română ca pe o limbă străină. Mai sînt și cîteva țațe nărăvașe care își asupresc invitații prin talk-show-uri de atitudine, mai sînt și unele cuconițe cu ventuze hipertrofice în loc de buze și cu o regie apocaliptică a posteriorului, mai sînt și politicieni înecați, financiar, în propria lor osînză, dascăli cu o cultură de telenovelă, preoți adormiți într-o pietate inexpresivă, neconvingătoare și, totuși, profitabilă, ziariști care transformă informația într-un soi de bordel de vorbe ș.a.m.d."