Șoferii din România plătesc carburanți mai scumpi decât în Austria, Spania sau Suedia. De câte ori a crescut acciza la combustibili în ultimul an

Postat la: 14.01.2026 - 10:19

Scumpirile de la începutul lui 2026 lovesc direct șoferii, după majorarea accizei la carburanți, România ajungând să aibă prețuri la pompă mai mari decât Spania sau Austria și să urce pe locul 11 în topul celor mai scumpe state din UE, fără garanții că valul de creșteri se va opri aici.

Conform datelor prezentate de Serviciul de monitorizare al prețurilor al Comisiei Europene, suntem pe locul 11 în topul țărilor cu cel mai scump combustibil din Uniunea Europeană, iar autoritățile promit că scumpirile se vor opri aici. Șoferii plătesc acum cu 1,5% mai mult pentru litrul de bezină și cu 1,3% în cazul motorinei. Asta înseamnă că la un plin de 50 de litri plătim cu 5 lei mai mult doar în ultima lună. „Cum să nu o simțim dacă în trecut plăteam o anumită sumă, acum e cu mult mai mult, peste 10-15%. Ne descurcăm, circulăm mai puțin", spune un șofer pe un post de televiziune.

În ceea ce privește comparația cu celelalte state ale Uniunii Europene, România are carburant mai scump decât în Spania sau în Austria, țări cu o putere de cumpărare mult mai mare decât a noastră și se află în partea de sus a clasamentului în topul celor mai scumpe țări în ceea ce privește combustibilul. În ultimul an, acciza la combustibili a crescut de 3 ori, fiind principalul factor al scumpirilor de la pompă. La aceasta s-a adăugat și creșterea TVA.

Preț litru de benzină în UE

• Suedia - 1,37 €

• Spania - 1,43 €

• Austria - 1,47 €

• România - 1,48 €

Preț litru de motorină în UE

• Spania - 1,38 €

• Suedia - 1,47 €

• Austria - 1,49 €

• România - 1,52 €

sursa: Oil Bulletin

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu