Onești: Doi muncitori au fost luați ostatici și au fost uciși de un bărbat

Postat la: 01.03.2021 - 19:47

Un bărbat de 68 de ani din Oneşti a sechestrat, luni, într-o locuinţă, doi bărbaţi care efectuau lucrări la un imobil. Poliţiştii au intrat peste individul care apucase să rănească cu cuţitul unul dintre ostatici. Muncitorul în vârstă de 36 de ani a murit la spital.

Ulterior, echipajul de la ambulanţă a confirmat şi decesul celui de-al doilea muncitor. Potrivit poliţiştilor, bărbatul în vârstă de 68 ani, din Onești, a reținut, împotriva voinței lor, într-un imobil din localitate, doi bărbați, care efectuau lucrări de reparații la un imobil ce i-a aparținut acestuia în trecut. Supărat că a pierdut apartamentul, bărbatul şi-a făcut un obicei din a merge la imobil de mai multe ori pe zi. Face asta de mai bine de 11 ani. Astăzi, el a găsit în imobil doi muncitori de la o firmă şi i-a sechestrat în apartament ameninţându-i cu un cuţit. La fața locului, s-au deplasat echipe de polițiști, inclusiv un negociator din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, pentru luarea măsurilor legale.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu