Operarea sistemului Phalanx CIWS, care a salvat un distrugător american în Marea Roșie, costă 3.500 de dolari pe secundă

Postat la: 19.03.2024 - 14:45

Într-o secundă, sistemul Phalanx CIWS, care protejează multe nave militare NATO de amenințările care ajung foarte aproape de ele, trage 75 de proiectile, care costă 46 de dolari unitatea. Astfel, muniția folosită într-o secundă costă aproape 3.500 de dolari. Informația apare în bugetul pentru anul fiscal 2025 propus de Departamentului Apărării din SUA, transmite publicația The War Zone.

La începutul lunii februarie, un sistem Phalanx CIWS (Close-In Weapon System) a salvat distrugătorul american USS Gravely, aflat în Marea Roșie. O rachetă trasă de rebelii Houthi a ajuns la o distanță mai mică de 2 km de navă după ce rachetele interceptoare nu au reușit să o distrugă. Sistemul Phalanx a fost ultima linie de apărare a distrugătorului.

Detalii despre costurile de operare ale platformei apar în propunerea de buget pentru anul fiscal 2025 al Departamentului Apărării. În cadrul acestuia, Forțele Navale ale Statelor Unite (United States Navy) cer peste 17 milioane de dolari pentru achiziția a 372.000 de proiectile de 20 mm pentru Phalanx. Sistemul trage până la 4.500 de proiectile pe minut (poate fi setat, de asemenea, la cadență de 3.000) și poate intercepta ținte aflate la o distanță maximă de 3,7 km.

Phalanx folosește un tun automat cu șase țevi M61 Vulcan și are propriile radare, senzori, camere și sisteme optice, care îi permit să intercepteze automat țintele. Phalanx, care de obicei este utilizat în mod autonom, poate fi controlat și manual, la nevoie. Magazia de pe Phalanx are o capacitate de 1.550 de proiectile, care costă în total 71.000 de dolari. Când este setat la 4.500 de lovituri/minut, sistemul trage, la foc continuu, toate proiectilele în 20 de secunde. La 3.000 lovituri/minut le termină în 31 de secunde.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu