Operaţiune de salvare dramatică! O tânără a căzut într-o fântână adâncă de 28 de metri
Postat la: 03.12.2019 - 18:04
O femeie în vârstă de 23 de ani, din comuna Mălini, Suceava, a căzut într-o fântână adâncă de 28 de metri. Pompierii sosiţi la faţa locului au reuşit să o scoată teafără.
Pompierii au fost solicitaţi de urgenţă pentru a scoate din fântână o tânără care a ajuns acolo după ce a căzut pe gheaţă. Ei au reuşit să o scoată şi să o predea unui echipaj de prim ajutor de Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava care a transportat-o la spital pentru investigaţii suplimentare.
La faţa locului au intervenit o autospecială cu accesorii specifice şi o ambulanţă, precum şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava. Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a spus că poliţiştii vor cerceta împrejurările în care s-a petrecut evenimentul şi vor stabili dacă a fost sau nu un accident.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu