Pandemia spitalelor. Cum interesele financiare distrug sănătatea cetățenilor

Coronavirus a reprezentat, de la început, o criză medicală. Era vital ca toate eforturile să fie concentrate pentru a sprijini sistemul medical și astfel, sănătatea pacienților să nu fie pusă în pericol. Ne-am confruntat cu o situație în care Ministerul Sănătății a ignorat avertizările OMS și nu s-a preocupat de dotarea spitalelor, medicii devenind victime.

Spitalele au fost închise, pentru a justifica stările de urgență și alertă, facilitându-se drumul spre achiziții favorizate. Asta a însemnat faptul că Guvernul a închis ochii la problemele celorlalți bolnavi. Trebuie să analizăm criza din două perspective: cum a gestionat criza Primăria Capitalei și cum a gestionat-o Ministerul Sănătății, pentru că vedem un grad de implicare mult mai mare al administrației locale, pe când Guvernul s-a preocupat doar să-și satisfacă interesele personale, lăsând sănătatea oamenilor în plan secund.

Dacă asta nu era de ajuns, Ministrul Sănătății a emis o ordonanță de urgență, prin care spitalele din administrația locală să intre în subordinea Ministerului Sănătății pe perioada stării de urgență și alertă, dar să fie finanțate tot din bugetele locale. A fost doar un pretext pentru a putea numi la conducere pe oricine îi asculta ordinele și a semna achizițiile.

In spitalele Ministerului Sănătății au fost, insa, cele mai mari focare. Deși, știa de pandemie încă din ianuarie, Guvernul nu a întreprins nicio măsură la momentul potrivit pentru a preveni un grad mare de infectare. Medicii nu au avut echipamente de protecție, există imagini și mărturii ale medicilor din țară despre cum Ministerul îi echipează cu saci de gunoi, în lipsa unor echipamente vitale. Sute de medici au fost infectați.

Abia după instituirea stării de urgență, când s-a dat liber la achiziții fără licitație, s-au cumpărat măști și combinezoane, unele contracte foarte mari fiind atribuite unor firme fantomă, ce livrau produse la preț foarte mare și într-un timp îndelungat, de o lună de zile. S-a încercat ascunderea focarului de la Spitalul Universitar, pentru a ascunde, de fapt, incapacitatea Guvernului. Nu le-a păsat că oamenii mor, că au probleme și nu au unde se trata. Au contat doar contractele cu măști.

De când s-a instalat pandemia, în România nu au mai existat cazuri de alte boli, nu s-a mai murit de altceva, doar de Covid. Chiar Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a declarat că oricine moare trebuie să fie considerat suspect de moarte provocată de Coronavirus. O aberație fantastică pentru a da bine la cifre, dar care, însă, induce panică în populație.

Spitalele trebuie redeschise, pentru ca toți bolnavii să aibă acces la tratament. Sunt cazuri de oameni care au murit acasă, că nu au fost primiți la Urgențe sau care au murit pentru că nu au fost tratați pe moment, deoarece nu aveau rezultatul testului Covid. Spitalele au capacitate mare pentru a îngriji și pacienți Covid și non Covid. Este cazul Spitalului Colentina, care a fost închis în 3 zile, iar pacienții au fost trimiși acasă. Acum, așa cum ne-a obișnuit, Guvernul analizează măsurile prin care poate fi redeschis. Însă, îi ia cam mult timp. Și timpul înseamnă viață.

Medicii au semnat o petiție în care cer ca spitalul să fie redeschis, fiind mai puțin de 100 de pacienți, majoritatea asimptomatici, iar spitalul este blocat. Înainte, erau tratați 20.000 de pacienți pe lună. Ce se întâmplă cu aceștia? De ei cine se preocupă? Sau „fiecare se descurcă cum poate", cum declarau medicii. Ăsta e mesajul pe care a trebuit să îl descifrăm?

Denisa Radu