Papa Francisc îndeamnă familiile să renunţe la telefoane în timpul meselor

Postat la: 30.12.2019 - 13:27

Papa Francisc a lansat un îndemn puternic la cuvântarea ținută duminică în Piața Sfântul Petru din Roma. Suveranul Pontif le-a cerut familiiilor să renunțe la telefoane în timpul mesei și să comunice deschis.

Papa Francis a abordat din nou problema comunicării în era digitală, făcând referiri la Iisus, Sfânta Maria și Sfântul Iosif, în discursul săptămânal din inima Vaticanului.

"Ei se rugau, munceau și vorbeau unii cu alții", le-a spus Papa Francisc celor adunați ieri în Piața Sfântul Petru.

"Mă întreb dacă voi, în familia voastră, știți cum să comunicați sau sunteți ca acei copii care la masă stau doar pe telefoanele mobile... unde este o tăcere de liturghie dar nimeni nu comunică", a spus Suveranul Pontif.

"Trebuie să ne reîntoarcem la a comunica în familiile noastre. Părinți, copii, bunici, frați și surori - este ceva ce trebuie să facem astăzi, în ziua Sfintei Familii", a mai transmis Papa Francisc.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu