Parca nu era de ajuns Covid-ul! E-bola revine după cinci ani de cand a făcut ravagii în lume. Guineea a anunțat deja patru decese
Postat la: 14.02.2021 - 10:35
Patru persoane au murit de febra hemoragică E-bola în Guineea, locul de unde a plecat cea mai gravă epidemie din istoria virusului în perioada 2013-2016. Boala a făcut ravagii în lume și revine după cinci ani.
„Suntem cu adevărat preocupaţi, există deja patru decese de febră hemoragică a virusului Ebola în regiunea Nzerekore, dintre care două chiar în Nzerekore şi două în subprefectura Goueke", a declarat sâmbătă ministrul sănătăţii, Rémy Lamah.
"Este vorba despre o infirmieră din Goueke care s-a îmbolnăvit spre sfârşitul lunii ianuarie. Ea a murit între 27 şi 28 ianuarie şi a fost înhumată pe 1 februarie la Goueke. Printre cei care au participat la înmormântare, opt persoane au prezentat semne: diaree, vomă şi sângerări. Trei dintre ele au decedat şi alte patru sunt spitalizate la Nzerekore", a declarat șeful Agenţiei naţionale de securitate sanitară (ANSS), dr. Sakoba Keita.
Şeful ANSS şi ministrul sănătăţii au declarat amândoi că probele analizate de un laborator pus pe picioare de Uniunea Europeană la Gueckedou, în regiune, au dus la detectarea prezenţei virusului E-bola. Rezultatele analizelor suplimentare sunt aşteptate în curând. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a fost "informată privind două cazuri posibile de E-bola în Guineea-Conakry".
"Se fac în prezent teste pentru confirmare", a adăugat pe Twitter directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus. În luna iunie, Guvernul Republicii Democratice Congo a declarat luni un nou focar de Ebola la Mbandaka, (nord-vestul ţări), în timp ce o epidemie de această boală face în continuare ravagii în nord-estul ţării. „Pot confirma că avem o nouă epidemie de Ebola la Mbandaka", capitala provinciei Equateur", a declarat ministrul congolez al sănătăţii, Eteni Longondo.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu