Parlamentul European a dat Directiva Micului Dejun. Ce avem voie sa consumăm la prima masă a zilei conform Codex Alimentarius
Postat la: 08.02.2024 - 20:06
Parlamentul European și Consiliul European au căzut de acord asupra Directivei Micului Dejun. Aceasta Directivă va aduce schimbări majore la o serie de alimente pe care le consumăm în special dimineața. Printre produse se numără mierea, sucul de fructe, gemul sau alte alimente consumate în general dimineața.
Noile prevederi ale Directivei Micului Dejun:
- Mierea: Indicarea obligatorie a originii pe etichetă în cazul mierii: în cazul amestecurilor de miere, țările de origine vor trebui să fie indicate pe etichetă în ordinea descrescătoare a ponderilor procentuale, însoțite de procentajele respective. Statele membre vor avea flexibilitatea de a impune obligativitatea indicării procentajelor doar pentru primele patru ponderi atunci când acestea constituie peste 50 % din amestec. Colegiuitorii au împuternicit Comisia să introducă metode armonizate de analiză pentru a detecta mierea contrafăcută cu zahăr, o metodă uniformizată pentru urmărirea originii mierii și criterii pentru a se garanta că mierea nu este supraîncălzită atunci când este vândută consumatorului final. Va fi instituită o platformă pentru consilierea Comisiei în aceste privințe. Toate acestea vor limita practicile frauduloase și vor spori transparența lanțului de aprovizionare cu alimente.
- Sucurile de fructe: Inovare și oportunități de piață pentru sucurile de fructe, pentru a răspunde noilor cereri ale consumatorilor: Vor deveni disponibile trei noi categorii:
„suc de fructe cu zaharuri reduse",
„suc de fructe cu zaharuri reduse obținut din concentrat",
„suc de fructe cu zaharuri reduse concentrat".
Astfel, consumatorii pot alege un suc al cărui conținut de zaharuri a fost redus cu cel puțin 30 %. Pe etichetele sucurilor de fructe se va putea menționa că sucurile de fructe „conțin numai zaharuri prezente în mod natural", pentru a se preciza că, spre deosebire de nectarurile de fructe, sucurile de fructe nu pot conține, prin definiție, adaos de zaharuri - o caracteristică pe care majoritatea consumatorilor nu o cunosc.
- Gemurile: Obligativitatea ca gemurile să conțină mai multe fructe: creșterea conținutului minim de fructe al gemurilor (de la 350 la 450 de grame per kilogram) și al gemurilor de calitate superioară (de la 450 la 500 de grame per kilogram) va îmbunătăți calitatea minimă și va reduce conținutul de zaharuri al acestor produse pentru consumatorii din UE. Statele membre vor putea autoriza utilizarea termenului „marmeladă" ca sinonim pentru „gem", pentru a ține seama de denumirea utilizată local pentru aceste produse. Termenul „marmeladă" era autorizat până acum doar pentru gemurile de citrice.
- Laptele: Etichetare simplificată pentru lapte: va fi eliminată distincția dintre laptele „evaporat" și cel „condensat", în conformitate cu standardul Codex Alimentarius. Totodată, va fi autorizat laptele deshidratat fără lactoză.
De asemenea, colegiuitorii au acordat Comisiei mandatul de a evalua, în următorii trei ani, potențialele modalități de informare a consumatorilor în privința originii fructelor utilizate în producția de sucuri și gemuri.
Acordul politic la care au ajuns Parlamentul European, Consiliul și Comisia face în prezent obiectul aprobării oficiale de către colegiuitori. După intrarea în vigoare, care are loc la 20 de zile de la publicarea textului final, statele membre vor dispune de 18 luni pentru a transpune noile dispoziții în legislația națională și de încă 6 luni până la aplicarea în întreaga Uniune.
Standardele de comercializare ale UE sunt menite să asigure menținerea calității produselor la un nivel ridicat, protecția consumatorilor și coerența standardelor pe piața UE. Ele facilitează, de asemenea, comerțul cu țările terțe, deoarece sunt în concordanță cu standardele existente la nivel internațional începând cu anii 1950. În ultimul deceniu, piețele agricole au evoluat semnificativ, ca urmare atât a inovării, cât și a schimbării preocupărilor societății și a cererii consumatorilor. Pentru a fi introduse pe piețele UE și vândute consumatorilor, majoritatea produselor agroalimentare trebuie să respecte standardele de comercializare ale UE sau standardele stabilite la nivel internațional. Standardele de comercializare se referă la calitățile externe ale produselor și la calitățile invizibile care rezultă din anumite procese de producție, cum ar fi conținutul de fructe în gemuri. Ele se aplică în egală măsură atât produselor UE, cât și produselor importate.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu