Percheziții ale DNA și Jandarmeriei la Drumuri - Directorul DRDP Iași, vizat de procurori; s-au ridicat mai multe documente
Postat la: 17.09.2025 - 15:26
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA ), sprijiniți de jandarmi, au efectuat în această dimineață percheziții la sediul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași. Descinderile au avut loc în jurul orei 09:30 - 10:00, iar anchetatorii au intrat direct în biroul directorului instituției, Mugurel Laicu. Potrivit unor surse, procurorii DNA au ridicat mai multe documente de la sediul DRDP Iași.
Potrivit surselor judiciare, suspiciunile vizează atât pe directorul Mugurel Laicu, cât și alte persoane din conducerea instituției. Printre numele vehiculate în anchetă se află și Lucian Nedelciuc, șef birou DRDP Iași. De asemenea, surse apropiate anchetei indică faptul că numele lui Daniel Săpun este asociat investigației, acesta fiind menționat în contextul unor posibile interese legate de conducerea Secției Iași.
În iunie 2025, un concurs organizat de DRDP Iași pentru postul de adjunct șef secție SDN a fost anulat de CNAIR, după ce o anchetă internă a confirmat nereguli semnalate de sindicat și de un contracandidat. Câștigătorul desemnat, Daniel Săpun - considerat un apropiat al directorului Mugurel Laicu - fusese admis la concurs doar pe baza unei declarații pe proprie răspundere privind experiența profesională.
În schimb, ceilalți candidați au fost obligați să aducă documente justificative. Deși Săpun a obținut nota maximă, procedura a fost invalidată oficial pentru „neconformități", ridicând suspiciuni privind influențele din jurul numirilor în funcții-cheie. Conducerea DRDP a invocat atunci „motive obiective", însă cazul a rămas sub semnul întrebărilor privind modul în care sunt gestionate concursurile și resursele umane din instituție.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu