Poate fi transmis coronavirusul prin fumul de ţigară? Se pare ca da!

Postat la: 16.08.2020 - 13:26

Societatea Spaniolă de Epidemiologie a avertizat, în iunie, despre riscurile contaminării cu COVID-19 prin intermediul fumului de ţigară. Potrivit acestora, fumul transportă picături potenţial infectate cu noul coronavirus şi, odată inhalate de o altă persoană, pot fi sursa contaminării.

Unii epidemiologi consideră, însă, că din moment ce nu există niciun studiu care să confirme acest lucru, ar trebui să fim rezervaţi în a accepta ideea. Dr. Fernando Garcia de la Centrul Naţional de Epidemiologie din Franţa spune că nu avem „informaţii ştiinţifice suficient de solide pentru a demonstra că fumul de ţigară poate transmite boala într-un mediu deschis (...), prin urmare, a lua măsuri extreme ca interdicţia, cred că este un pic cam mult".

De asemenea, Direcţia Generală a Sănătăţii din Franţa a mai spus că nu există niciun „studiu ştiinţific care să verifice ipoteza că fumul de ţigară reprezintă un vector de contaminare cu COVID-19". Cu toate acestea, a precizat că „nu înseamnă că această presupunere este falsă". Astfel, ca măsură de precauţie, „este de preferat să se limiteze consumul şi, în mod ideal, să se oprească fumatul în totalitate", a continuat DGS. La rândul său, Comitetul naţional împotriva fumatului (CNCT) afirmase încă din aprilie că „fumătorii infectaţi cu coronavirus sunt potenţial contaminatori majori pentru cei din jurul lor", în special din cauza „prezenţei în fumul de tutun a particulelor de care se leagă virusurile".

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu