Potopul biblic a existat în realitate. Specialiștii au găsit dovezi că acesta s-a produs în Marea Neagră

Postat la: 03.01.2024 - 08:13

Potopul biblic ar fi existat în realitate - cel puțin asta arată dovezile descoperite de o serie de specialiști. Potopul ar putea fi dovedit și din punct de vedere arheologic. Acesta a avut loc în zona Mării Negre și a schimbat definitiv istoria Europei.

Potopul este una dintre cele cunoscute întâmplări din Biblie. Mult timp, în lumea științifică, a fost considerat doar un basm fără corespondent în realitate. Noile cercetări, însă, au scos la iveală mai multe dovezi privind existența potopului biblic. Acesta ar fi avut loc inclusiv în apropierea României de astăzi și a avut efecte incredibile mai ales în ceea ce privește mișcările de populații dar și destinul Europei, în special.

Conform Vechiului Testament, cartea Genezei, potopul a avut loc atunci când Dumnezeu a considerat că omenirea, pe care tot El o crease, devenise prea coruptă, rea, îndepărtată de legile Binelui. Atunci Dumnezeu s-a hotărât să inunde efectiv Pământul și să distrugă orice formă de viață. Cu toate acestea s-a gândit totuși la Noe, un bărbat credincios din Orientul Apropiat care ducea o viață curată și bună.

Dumnezeu a hotărât ca pe Noe să-l salveze. I-a mărturisit planul său, iar apoi i-a spus lui Noe să-și construiască o arcă în care să aducă câte două animale din fiecare specie, femelă și mascul, iar mai apoi să se îmbarce cu toată familia sa extinsă. După ce Noe a construit arca și a făcut ce i se poruncise, Dumnezeu a făcut să plouă fără oprire inundând Pământul.

După Potop, apele au început să scadă, iar arca lui Noe a rămas înțepenită, se spune, pe muntele Ararat din Turcia de astăzi. Noe a ieșit din arcă cu animalele și familia sa, iar Dumnezeu a încheiat un legământ cu el prin care promitea să nu mai distrugă niciodată viața de pe Pământ.

Potopul biblic este însă consemnat și în alte culturi. De exemplu, în mitologia hindusă este o poveste despre marele potop. Avatarul zeului Vishnu îl avertizează pe primul om, numit Manu, despre venirea potopului și îl învață, la fel ca Dumnezeu pe Noe, să-și construiască o barcă uriașă. O poveste asemănătoare este întâlnită și în Zoroastrismul persan, dar și la vechi greci. La aceștia din urmă, în „Timeus "al lui Plato este descris un potop pornit de Zeus pentru a pedepsi omenirea. Titanul Prometeu îi ajută să construiască o arcă și astfel au supraviețuit.

Aparent toate aceste legende, deși coincid în mai multe zone ale lumii, par doar basme fără urmă de realitate. Cu toate acestea sunt specialiști care afirmă că există dovezi care demonstrează că potopul a fost cât se poate de real. Nu neapărat la scară mondială, dar cel puțin pe un teritoriu destul de întins.

În lucrarea "Noah's Flood: The New Scientific Discoveries about the Event that Changed History", specialiștii Walter Pitman și William Ryan spun că potopul a avut loc de fapt acum aproximativ 7.000 de ani în urmă, în Marea Neagră. Mai precis, acum 12.000 de ani, după ultima glaciațiune, Marea Neagră era un uriaș lac cu apă dulce. Malurile sale, foarte fertile, erau locuite de numeroase comunități umane care începuseră să practice agricultura primitivă și creșterea animalelor. Zăpada care acoperise emisfera nordică începuse să se topească, iar nivelul oceanelor și mărilor începuse să crească.

Marea Mediterană a ajuns la un nivel critic și prin strâmtoarea Bosfer și Dardanele, care pe atunci era o bucată de uscat, a început să se reverse în Marea Neagră.

Cu o forță de 200 de ori mai mare decât Cascada Niagara, spun specialiștii, apele sărate se revărsau în Marea Neagră, crescând nivelul cu 15 centimetri, pe zi. Într-un singur an peste 15 milioane de hectare au fost înghițite de ape. O parte a comunităților umane au fost înghițite de ape, iar altele au reușit să scape urcând în zone mai înalte sau au călătorit mii de kilometri.

Robert Ballard, un cunoscut arheolog subacvatic, a efectuat o serie de cercetări descoperind cu ajutorul tehnologiei robotice avansate, dovezi ale potopului. Astfel a fost găsită linia vechii coaste aflată la 168 de metri sub apă. Apoi au fost găsite, pe fundul mării, fosile de moluște de apă dulce, datate exact pentru perioada de acum 7.000 de ani în urmă. Totodată Pitman și Ryan au găsit, și stratigrafic, sedimente care pot dovedi potopul. Este vorba despre un strat gros de mâl care efectiv a întrerupt nivelurile de locuire.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu