Predoiu bate câmpii ca la concurs: De la „3 tone de cocaină" la "9 grame obținute experimental". Unde a dispărut drogul din pulpa de fructe

În septembrie 2024, autoritățile anunțau cu mare pompă o lovitură majoră în Portul Constanța. O „captură record" de cocaină, ascunsă în zeci de butoaie cu pulpă de fructe congelată, venite din Ecuador. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, transmitea că nu este vorba despre o întâmplare, ci despre o operațiune „structurată și planificată de luni de zile", sugerând un succes major al statului român în lupta cu traficul internațional de droguri.

La nivel de comunicare, povestea a fost simplă și spectaculoasă, cu tone de marfă suspectă, o rețea internațională și o intervenție coordonată până la graniță. Containerul ajunge la Constanța, este monitorizat, marfa pleacă spre Alba, apoi spre Nădlac, iar autoritățile intervin. Totul pare desprins din manualul perfect al unei operațiuni antidrog reușite. Când cobori însă din declarațiile politice în rechizitoriul DIICOT, lucrurile devin mult mai nuanțate și mult mai incomode. Procurorii susțin că în țară ar fi fost introduse 70 de butoaie „ce conțineau cocaină", iar schema logistică este prezentată amplu, cu 66 de butoaie direcționate spre ieșirea din țară, 4 păstrate separat.

Pe hârtie, acuzația rămâne una de anvergură, nu există nicio reducere formală a dosarului la un caz minor. Din contră, construcția acuzării păstrează imaginea unui transport masiv, în linie cu discursul public despre „captură record". Și totuși, exact aici lucrurile încep să fie neclare. În concluziile scrise depuse în instanță, apărarea susține că, dincolo de formulările generale din rechizitoriu, singura cantitate concretă de cocaină identificată și cuantificată ar fi de aproximativ 9,96 grame, obținute experimental dintr-un singur butoi. Pentru restul, avocații vorbesc despre „urme" de substanță, fără o determinare clară a cantității și a concentrației.

Această diferență generează două realități complet diferite, una în care statul vorbește despre tone de cocaină și alta în care, în plan probator, discuția ajunge la câteva grame și la analize repetate pentru a confirma existența substanței. Apărarea merge mai departe și susține că dosarul nu stabilește în mod riguros cantitatea totală de cocaină, deși acest element este esențial pentru definirea infracțiunii. În lipsa unei expertize clare privind cantitatea și concentrația, acuzația ar rămâne la nivel de presupunere extinsă din „prezența" substanței în produs.

Un alt punct sensibil este modul în care cazul a fost prezentat public. Avocații susțin că eticheta de „captură record" a fost lansată înainte ca autoritățile să stabilească științific dimensiunea reală a drogurilor din transport. Cu alte cuvinte, comunicarea a mers mult mai repede decât probele. În același timp, dosarul arată că identificarea cocainei nu a fost deloc simplă. Analizele au fost repetate, unele rezultate inițial negative au devenit ulterior pozitive, iar metoda de extracție a fost una complexă, dezvoltată în laborator pentru a separa cocaina din pulpa de fructe congelată. Toate acestea ridică întrebări legitime despre cât de solidă este baza tehnico-științifică a acuzației, arată apărarea.

Apărarea a cerut în mod repetat o expertiză independentă pentru stabilirea cantității și concentrației de drog, dar aceste solicitări nu au fost soluționate în mod real. În mai 2025, Tribunalul Constanța a decis că rechizitoriul este legal și că procesul poate începe. Practic, instanța de fond nu a considerat că aceste probleme sunt suficiente pentru a întoarce dosarul la DIICOT. Contestația formulată ulterior a reluat toate aceste critici, inclusiv ideea că rechizitoriul este „inform" și că nu descrie clar situația de fapt, mai ales sub aspectul cantității de droguri.

Curtea de Apel Constanța, prin încheierea din ianuarie 2026, nu a anulat dosarul și nu a dat dreptate apărării pe aceste puncte. Instanța a lăsat clar de înțeles că aceste chestiuni vor fi analizate la judecata pe fond. Cazul Constanța rămâne astfel prins între două planuri. Pe de o parte, discursul oficial și politic despre o captură majoră, o operațiune complexă, o dovadă că statul lovește rețelele internaționale de droguri. Pe de altă parte, realitatea din dosar arată analize complicate, rezultate neuniforme și o dispută serioasă privind cantitatea efectivă de cocaină.

Diferența dintre „tone de cocaină" și „9 grame obținute experimental" nu este doar o chestiune tehnică, ci o prăpastie care ridică întrebări despre modul în care sunt construite dosarele, despre rigoarea probelor și despre felul în care autoritățile aleg să comunice succesele. Iar până când instanța de fond va da un răspuns clar, întrebarea rămâne în picioare: a fost vorba despre una dintre cele mai mari capturi de cocaină din România sau despre un caz umflat în spațiul public, care, în instanță, trebuie să demonstreze mult mai mult decât câteva grame și niște „urme"?