Preoții, comparați cu vrăjitorii în halucinatul dosar al judecătoarei care a plătit o avere unei clarvăzătoare: "Pentru viața veșnică faci donații și nu mai e penal"
Postat la: 19.02.2024 - 22:31
Ciudatul caz al judecătoarei din Avrig, județul Sibiu, victima unei clarvăzătoare căreia magistratul i-a plătit o adevărată avere de teamă ca fiului ei să nu i se întâmple ceva grav, a ajuns la limita absurdului.
În instanță se invocă supranaturalul, parapsihologia și ezoterismul, demoni, diavoli și blesteme, iar preoții sunt puși pe același calapod cu vrăjitorii, atâta vreme cât și ei cer plata unor taxe sau donații în schimbul obținerii vieții veșnice.
În urmă cu aproape zece ani, o judecătoare din Avrig, aflată într-o situație de viață delicată, a făcut greșeala să ceară ajutor unui clarvăzător care se lăuda că are puteri supranaturale, poate prezice viitorul și poate preîntâmpina evenimente nefaste. Ulterior, magistratul a plătit nu mai puțin de 38.000 de euro asistentei "vrăjitorului" de teamă ca fiul ei să nu pățească vreun rău. Târziu, când și-a dat seama că a fost victima unei înșelăciuni, judecătoarea s-a adresat autorităților.
Magdolna Eross, o femeie care se recomandă, printre altele, regizor și producător de filme, a fost trimisă în judecată sub acuzația de șantaj. Ea este asistenta "vrăjitorului" care a reușit să stoarcă de la judecătoarea din Sibiu aproape 40.000 de euro. Inițial a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu executare, a fost dată în urmărire internațională, pentru ca în cele din urmă dosarul ei să se rejudece.
După un du-te-vino prin instanțe, judecătorii au constatat că faptele de care era acuzată Magdolna Eross s-au prescris, astfel că instanța Judecătoriei Alba-Iulia a decis încetarea procesului penal față de femeia acuzată de șantaj.
Totuși Magdolna Eross a fost obligată să-i plătească victimei sale prejudiciul creat: 28.000 de euro, cu precizarea că pe parcursul anchetei femeia a acceptat să restituie judecătoarei alte 10.000 de euro.
Este pe scurt povestea încâlcită în care a intrat judecătoarea din Avrig după o întâlnire cu un personaj bizar care pretindea că are puteri supranaturale.
Acest individ i-a cerut judecătoarei să depună bani în contul unor biserici pentru ca fiului ei să nu i se întâmple ceva rău. Cumva relația dintre cei doi a fost preluată de această Eross care a continuat să-i ceară bani judecătoarei pentru a preveni îndeplinirea celor „prezise", mesajele de șantaj făcând referire inclusiv la moartea copiilor.
Judecătoarea din Sibiu a recunoscut că avea credința "că există persoane capabile să prevadă viitorul ori să aibă acces la informații privind terțe persoane pe o cale de natură ezoterică ori parapsihologie".
În plus, susține instanța, "mesajele trimise persoanei vătămate de către inculpată au un conţinut de natură să creeze unei persoane care, după cum s-a arătat anterior, crede în capacitatea unor terţi de a cauza producerea unor evenimente nefaste în viaţa altor persoane prin simple incantaţii ori blesteme, o serioasă stare de temere. În acelaşi cadru, mesajele trimise de către inculpată persoanei vătămate indică faptul că inculpata a exercitat o formă de constrângere psihică a victimei, concretizată prin trimiterea unor mesaje de natură să o determine pe aceasta din urmă să creadă că dacă nu va remite suma de 38.000 euro, atât persoana vătămată, cât şi fiul acesteia vor avea de suferit", arată sursa citată.
Acuzațiile și apărările din dosar sunt de-a dreptul abracadabrante, cu totul neobișnuite pentru un dosar penal. Și de o parte și de alta sunt invocate blestemele, demoni, credințe în puteri supranaturale, parapsihologie, capacități ezoterice superioare majorității oamenilor, dar se vorbește totodată și despre dreptul fiecăruia de a avea propriile credințe, în ciuda faptului că victima din acest dosar este un magistrat.
Instanța care a dat sentința în acest dosar chiar a încercat să găsească o scuză judecătoarei șantajate care a dat dovadă de multă vulnerabilitate în fața unui șarlatan.
"În primul rând, instanța subliniază că în prezenta cauză nu se analizează persoana vătămată prin prisma cerințelor profesiei sale în ceea ce privește lipsa posibilității intimidării sale, ci prin prisma posibilității insuflării unei stări serioase de temere, prin raportare la persoana victimei, iar nu a profesionistului privit la modul ideal".
Chiar dacă Magdolna Eross a scăpat de pedeapsa cu închisoare prin prescrierea faptelor, aceasta cere acum instanței superioare să dispună achitarea pentru că fapta nu este prevăzută de legea penală.
Cu o astfel de sentință, femeia ar scăpa și de restituirea banilor primiți de la judecătoare. În apărarea ei, regizoarea Eross - prin vocea avocatului - susține că un clarvăzător primește bani pentru ajutorul dat la fel cum preoții cer și primesc donații și taxe în schimbul promisiunii "vieții veșnice", fără ca gestul celui din urmă să fie considerat o faptă penală.
"Apreciază că totul s-a născut şi s-a petrecut în mintea persoanei vătămate: i-a fost frică de demoni, de diavol, de altceva sau de altcineva din trecut; întrucât a avut probleme în trecut, a apelat la un clarvăzător, care a ajutat-o şi, drept urmare, apelează şi acum în speranţa că va fi ajutată în viitor. Adevărat că limbajul este mai dur la un moment dat şi persoana respectivă profită, pentru că toţi profită. Un preot spune în predică „că pentru viaţa de apoi, pentru a trăi veşnic" trebuie să faci anumite lucruri, fără ca acest lucru să fie considerat a fi şantaj. Astfel, pentru a obţine viaţa veşnică trebuie să contribui, să faci donaţii, să plăteşti taxe, iar fapta nu este considerată penală", este justificarea adusă în apărarea regizoarei Eross.
Curtea de Apel Alba Iulia a rămas în pronunțare în acest dosar considerat "atipic", urmând ca sentința definitivă să fie dată pe 27 februarie.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu