Proiectul RIP, idee inedită a spaniolilor - Mormintele vor produce energie verde
Postat la: 17.06.2024 - 08:49
Orașul Valencia amplasează mii de panouri solare în cimitire, ca parte a unui plan ambițios de transformare a acestora în centre de energie verde. Proiectul Requiem in Power (RIP) va fi cea mai mare fermă solară urbană din Spania, capabilă să producă aproximativ 2,8 MW de energie electrică.
Aproximativ 7.000 de panouri fotovoltaice au fost amplasate pe cripte și alte structuri din cimitirele publice din Valencia, potrivit Uniunii Europene. „Aceste locuri publice oferă mult spațiu pentru generarea de energie curată", se arată în fișa informativă citată de The Independent. „Energia produsă va fi folosită pentru utilitățile publice, precum și pentru gospodăriile cetățenilor". Se estimează că proiectul RIP va economisi până la 140 de tone de emisii de carbon în fiecare an, atunci când va fi complet operațional.
Proiectul face parte din misiunea climatică Valencia 2030, prin care orașul a devenit un pionier al obiectivului Uniunii Europene de a deveni neutru din punct de vedere climatic până în 2050. Valencia își propune să atingă acest obiectiv la nivel municipal cu 20 de ani înainte de termen, ajungând la neutralitate climatică până la sfârșitul acestui deceniu.
„În acest context de urgență climatică, orașele au un rol crucial în lupta împotriva schimbărilor climatice și sunt esențiale pentru găsirea unei soluții", se arată pe site-ul proiectului.
Valencia nu este primul loc care instalează panouri solare în cimitire. O comună din Franța a lansat un proiect similar în 2021 pentru a-și transforma cimitirul într-un centru de energie regenerabilă. Saint-Joachim intenționează să instaleze 5.000 de panouri până anul viitor, la un cost de aproximativ 3,3 milioane de euro.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu