Radu Mazare a cerut sa fie retrimis in Madagascar. Decizia judecatorilor este definitiva
Postat la: 09.06.2020 - 16:38
Fostul primar al Constantei Radu Mazare a cerut, in cadrul procesului in care este judecat pentru abuz in serviciu si in care a fost condamnat in prima instanta la sase ani si sase luni de inchisoare, sa fie transferat in Madagascar.
Potrivit adevarul.ro, cererea lui Mazare, aflat acum in executarea unei pedepse de 9 ani de inchisoare, a fost formulata in dosarul in care fostul primar al Constantei este acuzat de patru fapte de abuz in serviciu. Judecatorii au respins cererea fostului primar al Constantei: "Constatand ca nu sunt indeplinite conditiile extradarii active, respinge cererea privind transferul temporar al apelantului Mazare Radu Stefan in Republica Madagascar. Definitiva. Pronuntata in sedinta publica".
In dosarul in care a cerut transferul in Madagascar, Mazare este acuzat de DNA ca "in calitate de primar al municipiului Constanta, si-a indeplinit in mod defectuos atributiile de serviciu legate de corecta gestionare si administrare a patrimoniului orasului, cu ocazia vanzarii, la un pret derizoriu de 23,56 euro/m.p., a unui teren in suprafata de 15.465,91 m.p., situat in statiunea Mamaia, fapta prin care a fost provocata unitatii administrativ teritoriale o paguba de 1.104.884,16 euro si totodata au fost obtinute foloase necuvenite cumparatorului bunului".
Fostul edil mai este acuzat ca "la data de 28 februarie 2007, in aceeasi calitate (n.r. primar al Constantei), si-a indeplinit in mod defectuos atributiile de serviciu legate de corecta gestionare si administrare a patrimoniului orasului, cu ocazia vanzarii, la un pret modest, a doua terenuri in suprafata de 11.890 m.p. si 502,81 m.p., apartinand Primariei Constanta, fapta prin care a fost provocata municipiului Constanta o paguba de 2.971.420 euro si totodata au fost obtinute foloase necuvenite cumparatorului bunului".
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu