Rafila spune ce se va întâmpla în lipsa unui vaccin împotriva coronavirusului: „Ar dura 15 ani să ne imunizăm pe cale naturală"
Postat la: 21.08.2020 - 09:11
Profesorul Alexandru Rafila atrage atenția că virusul nu va dispărea nici după cel de-al doilea val de infecție și că soluția pentru combaterea acestuia este descoperirea unui vaccin viabil. În caz contrar, imunizarea pe cale naturală ar dura aproximativ 15 ani, spune președintele Societății Române de Microbiologie și reprezentant al României la OMS.
„Virusul nu dispare după al doilea val. Oamenii trebuie să înțeleagă că vom trăi cu acest virus în anii următori", a declarat Alexandru Rafila. Un vaccin va limita răspândirea coronavirusului, însă tot vor exista focare, spune profesorul. Abia după apariția unui vaccin ne vom putea întoarce la o viață normală, „chiar și fără mască", nu după încetarea stării de urgență sau de alertă, subliniază profesorul. „Oamenii au înțeles că după starea de urgență se întorc la normal. Și s-au relaxat, și apoi au apărut acele creșteri de cazuri. Vaccinul ne va permite sa ne relaxăm comportamental", a mai afirmat Rafila.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu