Rata inflaţiei a scăzut la 2,5% în septembrie. Produsele care s-au ieftinit cu 33%
Postat la: 12.10.2020 - 10:23
Rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,5% în luna septembrie a acestui an, de la 2,7% în august, arată datele publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Creşterea preţurilor au fost condusă de mărfurile alimentare, care s-au scumpit cu 4,96% faţă de septembrie 2019, în timp ce mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 0,62%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 2,89%.Faţă de august au existat ieftiniri la mărfurile alimentare şi cele nealimentare, în timp ce serviciile s-au scumpit uşor.
Fasolea s-a scumpit cel mai mult în septembrie, cu 17% faţă de finalul anului 2019, fiind urmată de citrice, care s-au scumpit cu 15% şi de serviciile poştale, unde preţurile au crescut cu 12%. În top scumpiri se regăsesc şi fructele şi conservele din fructe (10%), biletele de avion (9%), făina (7%), ţigările, fructele proaspete şi produsele de morărit (6%), dar şi produsele de igienă şi cosmetică şi conservele din carne (5%).
În schimb, cartofii s-au ieftinit considerabil, cu 33%, benzina este cu 10% mai ieftină, iar preţurile au mai scăzut şi la legume şi conserve de legume (6%), ouă şi gaze (3%) şi energie electrică (2%).
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu