Rușii de la Gazprom anunță dividende record: Acționarilor li se vor distribui 20 de miliarde de dolari
Postat la: 27.05.2022 - 06:02
Gigantul rus al gazelor Gazprom a anunțat joi că boardul său recomandă un dividend de 52,53 ruble pe acțiune pentru rezultatele sale din 2021, în creștere de la 12,55 ruble pentru de anul precedent.
Gazprom a precizat pe canalul oficial de Telegram că plata totală se va ridica la 1.244.000 de miliarde de ruble (20,10 miliarde de dolari), sau 50% din venitul net ajustat al grupului, adăugând că acesta este un nivel record în istoria bursei rusești.
Proporția de 50% a fost aceeași ca înainte, dar plata a fost mai mare din cauza câștigurilor record de anul trecut, pe fondul prețurilor ridicate la petrol și gaze.
După o ședință volatilă în așteptarea anunțului privind dividendele, acțiunile Gazprom au crescut cu 9,4% la aflarea veștii.
Gazprom a precizat că o adunare generală anuală a acționarilor urmează să aprobe dividendul la 30 iunie. Aceasta a stabilit data de 20 iulie ca termen limită pentru lista acționarilor eligibili.
O serie de companii rusești, inclusiv cel mai mare creditor al țării, Sberbank, au decis sau au primit instrucțiuni de la guvern să nu plătească dividende, pe fondul sancțiunilor occidentale radicale impuse după ce Moscova și-a trimis trupele în Ucraina la 24 februarie, notează Reuters.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu