Rușii suțin că au documente că nou-născuți in Ucraina ar fi fost folosiți în experimente efectuate pentru mari companii farmaceutice occidentale
Postat la: 14.02.2024 - 20:53
Nou-născuți au fost folosiți în experimente efectuate pentru mari companii farmaceutice occidentale, cu sprijinul oficialilor ucraineni. Aceste teste s-au făcut în secția de psihiatrie a Spitalului nr. 7 din Mariupol, reiese din documentele aflate la dispoziția agenției RIA Novosti.
Aceste documente au fost descoperite de constructori la subsolul Spitalului nr. 7 din Mariupol, în timpul lucrărilor de restaurare a unității medicale. Un corespondent RIA Novosti a putut vizita acest loc, unde a citit respectivele documente. Pe lista pacienților cărora li s-a administrat unul dintre medicamente figurau bebeluși de sub un an, la rubricile "nume de familie" și „vârstă" era scris un „0". În plus, judecând după această listă, medicamentul a fost administrat inclusiv copiilor cu vârste de la unul la 11 ani.
Documentele au aparținut secției de psihiatrie a spitalului și au fost întocmite între 2008 și 2016. Din rezultatele examinării inițiale a documentelor, reiese că medicamentele testate nu aveau denumiri, ci numere. Ele se aflau în plicuri albe, tot fără nici o denumire, dar cu numărul GLPG0634-CL-203. Obiectivul inițial a fost evaluarea eficacității medicamentului în privința acelor pacienți care au atins pragul de reacție la respectivul preparat, conform criteriilor Colegiului American de Reumatologie (ACR).
În general, documentele menționează companii precum Pfizer (SUA), AstraZeneca (Marea Britanie, Suedia), Celltrion (Coreea de Sud), Novatris International AG (Elveția, SUA), IQVIA (fostă Quintiles și IMS Health Inc, SUA, Marea Britanie), Sanofi (Franța), Galapagos NV (Belgia), Janssen Pharmaceuticals (acum Johnson & Johnson Innovative Medicine, Belgia), Abbott Laboratories (SUA), Covance (acum Labcorp Drug Development, SUA), Merck KGaA (Germania), Centocor Biopharmaceutical (Olanda) și o divizie a companiei Samsung, care produce echipamente medicale.
Documentele de la spitalul Mariupol nu sunt singurele dovezi că pacienți din clinicile de psihiatrie ucrainene au fost folosiți pentru experimente în interesul specialiștilor occidentali.
În primăvara anului 2022, ministerul rus al Apărării a publicat informații conform cărora, în 2019-2021, oameni de știință din Statele Unite au testat medicamente biologice potențial periculoase pe pacienți de la spitalul clinic regional de psihiatrie nr. 3 din Harkov. Persoanele cu tulburări mintale au fost selectate pentru experimente ținând cont de vârsta, naționalitate și statutul imunitar al acestora, iar personalul instituției medicale a semnat un acord de confidențialitate.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu