Sarcofagul lui Mircea cel Bătrân a fost redeschis după un secol: Este cel original și bine conservat
Postat la: 11.12.2025 - 16:53
Sarcofagul lui Mircea cel Bătrân de la Mănăstirea Cozia a fost redeschis după aproape o sută de ani. „Este cel original și se află într-o stare bună de conservare", a precizat arheologul Ion Tuțulescu.
Cercetarea este realizată de specialiști ai Muzeului Județean „Aurelian Sacerdoțeanu" Vâlcea, împreună cu experți de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan" și de la Centrul de Cercetări Antropologice și Biomedicale „Olga Necrasov" din cadrul Filialei Iași a Academiei Române.
Proiectul are două obiective principale: descărcarea de sarcină arheologică a monumentelor din ansamblul Mănăstirii Cozia, în vederea restaurării acestora, și verificarea sarcofagului domnitorului, unic în România prin forma sa și prin prezența unei nișe cefalice, caracteristică mormintelor occidentale din secolele 5-15.
Arheologul Ion Tuțulescu a explicat că în arhivele Institutului Național al Patrimoniului există documente din anii 1930 referitoare la o posibilă mutare a sarcofagului la Muzeul Național de Istorie. Cercetarea actuală confirmă însă autenticitatea și continuitatea amplasamentului.
Sarcofagul, alături de mormântul călugăriței Teofana - mama lui Mihai Viteazul - a fost cercetat prima dată în perioada interbelică, în cadrul lucrărilor de restaurare începute în 1927. În 1938, osemintele celor doi au fost depuse în cutii de marmură de Rusciuk, iar sarcofagul a primit o nouă placă funerară, după ce cea veche fusese distrusă în timpul ocupației germane din Primul Război Mondial.
De-a lungul secolelor, locul de veci al voievodului a fost profanat în mai multe rânduri, primele mărturii certe datând din 1821, în timpul retragerii trupelor eteriste.
Noi devastări au avut loc în perioada 1916-1918, când armatele germane au folosit incinta mănăstirii ca adăpost. „Monumentul Cozia se află într-o stare jalnică", nota în 1919 protosinghelul Anastasie Popescu, într-un raport trimis Ministerului Culturii.
Mircea cel Bătrân, ctitor al Mănăstirii Cozia și una dintre cele mai importante personalități ale istoriei românești, a fost înmormântat aici la 4 februarie 1418, potrivit propriei dorințe.
Ansamblul monahal, declarat monument istoric de importanță națională, include biserica mare „Sfânta Treime" (1388), două paraclise, trapeza din 1853 și vechile corpuri de chilii, cu elemente datând din secolele 14-18.
Mănăstirea Cozia a obținut recent finanțare nerambursabilă prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, pentru lucrări extinse de consolidare, restaurare și punere în valoare a întregului ansamblu, cu obiectivul de a crește numărul vizitatorilor cu cel puțin 10%.

Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu